Preşedintele Colegiului Medicilor din România, profesor dr. Daniel Coriu, consideră că sistemul medical la nivel naţional trebuie complet regândit şi adaptat la resursa umană disponibilă. Afirmaţiile sale vin după discuţii cu medicii din Buzău, care s-au plâns, luni, de faptul că tinerii nu sunt atraşi de spitalele din Buzău.
”Am avut o tânără echipă de la spitalul din Râmnicu Sărat care a constatat cu mare amărăciune acest dezechilibru şi anume că marea majoritate a medicilor nu vin aici, spre spitalele din provincie, şi sunt concentraţi în marile centre universitare. Oamenii rămân în zonele universitare pentru că nu există anumite perspective pe care şi le-ar dori un medic tânăr. Trebuie să ne adaptăm la resursa umană pe care o avem. Rezolvarea ar fi să oferim medicului tânăr acea infrastructură pe care şi-o doreşte. Sunt lucruri care ţin de progresul ţării şi trebuie să fim conştienţi că nu se va întâmpla foarte curând", a afirmat profesor dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Întrebat dacă printr-o modificare a Legii rezidenţiatului medicii ar putea fi determinaţi să ocupe posturile deficitare din spitalele de stat, Coriu a spus că se poate propune orice, dar că, personal, nu este de acord să ţină un om acolo unde acesta nu îşi doreşte să fie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Totul trebuie regândit la ceea ce avem acum. Legea rezidenţiatului... sigur, puteţi propune modificarea ei cum doriţi, dar eu nu voi fi de acord să constrângem, să obligăm pe cineva să locuiască acolo unde nu doreşte să locuiască. Un tânăr medic are trei opţiuni când termină şcoala: una este să plece din ţară, a doua - caută un loc în privat, unde poate primeşte bani mai mulţi, are o dotare mai bună, sau cea de-a treia opţiune - să lucreze în sistemul de stat, unde există anumite probleme şi lipsuri. Peste tot există, nicăieri nu este un sistem medical perfect. Medicii tineri, din ce am văzut, sunt foarte obosiţi, sunt obligaţi să îşi depăşească competenţele şi au in general o rezistenţă mai scăzută decât noi, cei mai în vârstă", a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.