Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a fost abordată la o terasă din Bucureşti de un cetăţean care i-a cerut să iasă public şi să spună că ministrul de Interne, Carmen Dan, şi liderul PSD, Liviu Dragnea, mint cu privire la intervenţia Jandarmeriei la protestul din 10 august. În replică, prefectul a afirmat că ea a spus acest lucru şi i-a cerut cetăţeanului să meargă şi să le întrebe pe persoanele vinovate, deoarece ea este nevinovată.
Clipul video cu discuţia dintre cei doi a fost postat pe Facebook, iar cel care a abordat-o pe Cliseru s-a revoltat pe faptul că şoferul prefectului a parcat maşina pe o trecere de pietoni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Eu nu sunt un jurnalist, doamna Cliseru, sunt un cetăţean şi vreau să fiţi conştientă de părerea cetăţenilor despre dumneavoastră, şi data viitoare când ieşiţi în public să vă mai gândiţi, de mai multe ori poate. Să ştiţi că 10 august nu o uită nimeni. Dacă sunteţi nevinovată, dacă n-aţi avut nicio implicare, ieşiţi public şi spuneţi asta: "Doamna Carmen Dan minte, domnul Dragnea face asta”, i-a spus Vlad Dragomirescu, cetăţeanul care a postat clipul video pe contul său personal de Facebook.
Speranţa Cliseru a replicat: "Asta am spus (că mint – n.r.). Am spus. Cred că aţi greşti adresa, mergeţi la altă persoană să întrebaţi. Eu am spus că sunt nevinovată şi să le întrebaţi pe acele persoane, nu să mă hăituiţi pe mine. Nu sunt eu vinovată, credeţi-mă!".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.