Angajatorii din Bucureşti care au un număr de peste 50 de salariaţi şi care nu pot organiza activitatea în regim de telemuncă vor fi obligaţi să reorganizeze programul de lucru în aşa fel încât aceştia să intre, pe grupe, la serviciu, la distanţă de o oră o grupă faţă de alta. Prefectura Bucureşti a dispus de asemenea controale în zonele aglomerate, cum ar fi cele mai mari pieţe din oraş. Măsurile intră în vigoare dee duminică de la ora 0:00 şi sunt valabile 14 zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Angajatorii – atât instituţii publice cât şi angajatorii privaţi – cu un număr de  angajaţi mai mare de 50 au obligaţia să organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit pe grupe şi să înceapă, respectiv să termine, programul de lucru la distanţă de cel puţin o oră. Această măsură a mai fost adoptată în trecut”, a declarat, sâmbătă după amiază, prefectul Capitalei, Georgiana Alexandra Văcaru.
Prin Art. 30 din Hot. CMBSU a fost reglementată, pentru angajatori, obligaţia organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.
Astfel, în situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, următoarele categorii au  obligaţia organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră:
 
-        angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, 
-        regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariaţi,
 
Decizia completă a Comitetului Municipal Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă poat fi consultată AICI
Aceasta a precizat că măsura este luată pentru a decongestiona mijloacele de transport în comun, al căror număr va fi, totodată, suplimentat.
De asemenea, workshop-urile pentru adulţi care se organizează în interior vor putea avea loc cu participarea a 250 de persoane, iar sălile de jocuri se vor închide cel târziu la miezul nopţii.
În contextul creşterii continue a numărului de cazuri, autorităţile au dispus Poliţiei şi Jandarmeriei să intensifice controalele în zonele aglomerate, fiind menţionate, în acest sens, locuri cu potenţial de aglomerare precum mall-uri, târguri, dar şi pieţele: Drumul Taberei, Berceni, Vitan, Obor şi Delfinului.
„Recomand cetăţenilor să respecte întocmai sfaturile specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, vă rog să respectăm cadrul normativ şi măsurile luate şi de asemenea, vaccinarea pentru propria noastră sănătate şi din solidaritate pentru cei din jur”, a menţionat prefectul Capitalei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.