Prefectul Capitalei Alin Stoica a declarat că, în cazul în care Bucureştiul ajunge la o rată a infectărilor de 6 la mia de locuitori, atunci nu vor mai putea fi făcute cursuri, potrivit ordinului comun al Ministerului Educaţiei şi Sănătăţii, fiind posibil să fie luată măsura carantinării zonale, atât în Capitală cât şi în localităţile limitrofe aflate deja în carantină, astfel încât „circulaţia să fie limitată, să evităm aglomeraţia, în special în mijloacele de transport în comun, în pieţe, mall-uri. Evident că deplasarea va trebui făcută în cazurile în care este nevoie şi cu declaraţie pe propria răspundere”. El a adăugat că luni va exista o discuţie cu specialiştii în sănătate, DSP şi INSP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„La momentul creştereii ratei vom vedea ce ne propun specialiştii în sănătate. Mâine (luni - n.r.) după ce discut cu specialiştii în sănătate putem să discutăm mai multe. Dacă ajungem la o rată peste 6 la mie, cu siguranţă prima dată nu se vor mai putea face cursuri, conform ordinului comun al ministerlor Educaţiei şi Sănătăţii. De asemenea, este foarte posibil să se ia măsura carantinării zonale, şi Bucureştiul şi localităţile limitrofe care sunt deja în carantină în aşa fel încât circulaţia să fie limitată, să evităm aglomeraţia, în special în mijloacele de transport în comun, în pieţe, mall-uri. Evident că deplasarea va trebui făcută în cazurile în care este nevoie şi cu declaraţie pe propria răspundere. Acum nu sunt alte măsuri pe masă”, a afirmat Alin Stoica duminică, după şedinţa CMBSU.
 
Acesta a adăugat că va fi o discuţie cu specialiştii privind carantinarea zonală în Capitală.
 
„Urmează să discutăm cu specialiştii pe acest scenariu, ce se poate, ce nu se poate, ce este eficient, ce nu este eficent. Nu vom lua măsuri doar de dragul de a le lua ci dacă sunt eficiente din punctul de vedere al epidemiologilor şi dacă spun că acea măsură e eficientă, o vom lua. Am prelungit peste 14 zile dar dacă intervin noutăţi vom reveni cu alte măsuri. Cred că este nerelevant care sector stă mai prost pentru că suntem un singur oraş, nu putem să privim lucrurile secvenţial, nu putem să spunem cartierul Berceni stă mai prost decât cartierul Drumul Taberei. Nu poţi să carantinezi zone din Bucureşti, este imposibil”, a explicat Stoica.
 
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit duminică şi a decis, ca începând de luni ora 00.00, să fie prelungite restricţiile în Bucureşti pentru o perioadă de 14 zile.
 
Astfel, vor merge fizic la ore preşcolarii, elevii din ciclul primar şi cei din clasele terminale. Activitatea în interior a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, discotecilor, cluburilor şi a altor localuri, dar şi a unităţilor de spectacole şi a sălilor de jocuri este interzisă. Poate continua activitatea teraselor, însă este interzisă organizarea spectacolelor şi a altor manifestări în aer liber. De asemenea, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise, conform hotărârii CMBSU.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.