Poştaşii încheie protestele după ce au ajuns la un acord cu conducerea companiei Poşta Română privind o creştere salarială de 80 de lei de la 1 ianuarie 2017, precum şi în ceea ce priveşte majorarea valorii tichetelor de masă de la 9 lei la 11,5 lei, îndată ce va intra în vigoare legea care permite acest lucru.
"Conducerea Poştei Române şi reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România au agreat, luni, schema de majorare a salariilor poştaşilor, cu aplicare de la 1 ianuarie 2017. În cadrul negocierilor s-a convenit acordarea de tichete de masă la valoarea nominală a tichetului de 11,50 lei/zi, faţă de valoarea actuală de 9 lei, după intrarea în vigoare a actului normativ care prevede majorarea valorii nominale a tichetelor de masă. Suplimentar, s-a stabilit acordarea unei creşteri salariale de 80 de lei brut/angajat", precizează compania, adăugând că "această schemă de majorare a urmărit principiile echităţii sociale, vizând angajaţii cu cele mai mici venituri".
Compania menţionează că această soluţie a fost agreată în contextul continuării planului de optimizare a personalului, care va duce la o structură mai eficientă în zona administrativă.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Ca urmare a celor convenite luni între conducerea Poştei Române şi partenerii sociali, conflictul de muncă va înceta, iar activitatea poştală va reveni la normal", anunţă Poşta Română.
Angajaţii Poştei din mai multe judeţe au întrerupt miercuri activitatea pe termen nedeterminat, unii dintre ei oprind protestele vineri. Ulterior, luni, după o nouă rundă de negocieri care a avut loc la sfârşitul săptămânii, mai mulţi poştaşi au reluat protestele.
Compania de stat Poşta Română a anunţat vineri că a pierdut în doar câteva ore de proteste spontane 4,5 milioane de lei (echivalent cu 1 milion euro) şi a propus, pentru a detensiona situaţia, majorarea salariilor mici din companie cu o sumă cuprinsă între 60 şi 200 de lei.
Peste o sută de poştaşi l-au aşteptat luni pe Dacian Cioloş la ieşirea din Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, ca să îi ceară demiterea conducerii Poştei, premierul declarând că, în funcţie de rezultatul negocierilor, ”dacă e nevoie se va implica şi Guvernul”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...