Poşta Română va livra, prin serviciul StaiAcasă Plus, medicamente la domiciliu pentru pacienţii aflaţi în evidenţa ambulatoriilor integrate ale Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca şi care sunt incluşi în programele naţionale ale Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Cluj. Serviciul este oferit în baza unui acord de colaborare cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca, iar membrii echipelor care desfăşoară aveastă activitate au fost instruiţi să respecte măsurile de distanţare socială. Aceştia vor păstra distanţa de 2 metri faţă de persoanele aflate la domiciliu sau în autoizolare cărora urmează să li se distribuie alimentele. Deasemenea, nu vor intra în locuinţa clienţilor, distribuirea realizându-se la uşă sau la poartă.
”Poşta Română a încheiat un acord de colaborare cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca prin care operatorul naţional de servicii poştale va livra medicamente şi materiale sanitare pentru pacienţii aflaţi în evidenţa ambulatoriilor integrate ale spitalului şi care sunt incluşi în programele naţionale ale Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Cluj (Programul Naţional al bolilor neurologice – scleroză multiplă, Programul Naţional al bolilor endocrine, Programul Naţional pentru boli rare – epidermiloză buloasă, Programul Naţional de Diabet). Trimiterile vor ajunge la uşa pacienţilor prin serviciul StaiAcasă Plus al Poştei Române care permite clienţilor persoane juridice publice sau private, livrarea door-to-door a comezilor către clienţi. Cu acest serviciu nou al Poştei Române produsele comandate pot fi livrate direct la adresa indicată de client, prin intermediul reţelei companiei”, anunţă compania.
Toate pachetele vor fi ambalate şi transportate conform recomandărilor producătorilor/ distribuitorilor de materiale sanitare, iar acolo unde necesită condiţii de frig la transport, vor fi preluate în lăzi frigorifice. Salariaţii poştali vor contacta destinatarul, indicând intervalul orar pentru livrare şi vor face livrarea la adresa indicată. Destinatarul confirmă primirea prin semnatură pe formularul AWB, iar angajatul nostru încasează suma de 15 lei (fără TVA), contravaloarea taxei de distribuire, fie cu numerar, fie cu POS.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În contextul epidemiologic actual, românii trebuie să respecte indicaţiile autorităţilor privind izolarea la domiciliu, iar acest serviciu este gândit ca urmare a satisfacerii necesităţii unei nevoi din ce în ce mai acute a furnizorilor de livrare la domiciliu a comenzilor”, precizează Poşta Română.
Pentru funcţionalitatea acestui nou serviciu pus de la dispoziţie de Poşta Română, operatorul naţional de servicii poştale a format echipe dedicate acestui tip de activitate. Toţi angajaţii Poştei Române au fost instruiţi în confomitate cu măsurile de prevenire şi limitare a răspândiri a virusului COVID-19 transmise de către Ministerul Sănătăţii. Aceştia vor păstra distanţa de 2 metri faţă de persoanele aflate la domiciliu sau în autoizolare cărora urmează să li se distribuie alimentele. Deasemenea, nu vor intra în locuinţa clienţilor, distribuirea realizându-se la uşă/poartă. Factorii poştali dedicaţi care distribuie comenzile de alimente către beneficiarii aflaţi la domiciliu, sunt echipaţi cu măşti şi mănuşi. Totodată, flota auto dedicată cu care se realizează distribuirea de alimente este dotată cu dezinfectant de mâini şi cu dezinfectant de suprafeţe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.