Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti desfăşoară, duminică, 88 de percheziţii într-un complex comercial din Sectorul 4, pe linia combaterii comercializării de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marca înregistrată pentru produse identice ori similare. În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate aproape 17.000 de bunuri contrafăcute, prejudiciul estimativ fiind de 6.500.000 lei. De asemenea, au fost constatate 120 de infracţiuni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Vor fi puse în executare 88 de mandate de perchezitie şi vor fi efectuate simultan mai multe controale la persoane care comercializează produse contrafăcute”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.

Conform sursei citate, la acţiune participă luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul D.G.J.M.B.

Activitatea se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.