Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) a anunţat că, vineri, au intrat în România, 86.716 de persoane, dintre care 8.920 cetăţeni ucraineni.
„Pe sensul de intrare în România, au fost 86.716 de persoane, dintre care 8.920 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 05 mai a.c., ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 4.155.112 cetăţeni ucraineni”, arată comunicatul de presă al Poliţiei de Frontieră.
De asemenea, potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
- 65 de fapte ilegale (44 infracţiuni şi 21 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 9.500 lei;
- bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de peste 3.170.000 lei;
- nu a fost permisă intrarea în ţară a 19 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu a fost permisă ieşirea a 16 cetăţeni români din diferite motive legale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.