Poliţia de Frontieră a anunţat miercuri că 6.629 de cetăţeni ucraineni au intrat în România marţi, în creştere cu 50 % faţă de ziua precedentă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În data de 26.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 85.403 de persoane, dintre care 6.629 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 50 % faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 3.655 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 71%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.372 cetăţeni ucraineni (creştere cu 58%)", a transmis Poliţia de Frontieră.

De la declanşarea acestei crize, până la data de 26.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 792.715 cetăţeni ucraineni.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit sursei citate, în continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare. Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră,  fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.