Poliţia de Frontieră anunţă sâmbătă dimineaţă că 16.348 de cetăţeni ucraineni au intrat în ţară vineri, în scădere cu 22,1 % faţă de ziua precedentă.
"În data de 11.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 71.121 de persoane, dintre care 16.348 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 22,1 % faţă de ziua precedentă ). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 6.625 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 18%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 7.998 cetăţeni ucraineni (scădere cu 29,2 %). Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 98.906 de persoane, dintre care 21.659 cetăţeni ucraineni (scădere de 8,4%)", transmite Poliţia de Frontieră.
De la declanşarea acestei crize, până la data de 11.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 380.866 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 304.156 cetăţeni ucraineni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
A fost suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor de călătorie şi se lucrează la capacitatea maximă a punctelor de trecere a frontierei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.