Poliţia de Frontieră anunţă că 193.393 de persoane au intrat în România sâmbătă, dintre care 12.473 de cetăţeni ucraineni. Numărul total al ucrainenilor care au intrat în ţară începând cu perioada pre-conflict a ajuns la 1.838.254.
"În data de 06.08.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 372.090 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 90.900 mijloace de transport. Pe sensul de intrare în România, au fost 193.393 de persoane, dintre care 12.473 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 3,39% faţă de ziua precedentă)", a transmis duminică Poliţia de Frontieră.
Începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 06.08.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.838.254 cetăţeni ucraineni.
Conform sursei citate, controlul de frontieră la intrarea în România se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
În punctele de trecere şi la „frontiera verde”, poliţiştii de frontieră au constatat 66 de fapte ilegale (32 de infracţiuni şi 34 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 7.500 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 41.000 lei;
Nu s-a permis intrarea în ţară a 39 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea 44 cetăţeni români din diferite motive legale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.