Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) anunţă că, începând de miercuri, se va închide breteaua de urcare/coborâre a Podului Grant dinspre Gara de Nord spre cartierul Giuleşti, având în vedere că lucrările de reabilitare şi consolidare a Podului Grant avansează.
Într-un comunicat de presă transmis, marţi, de PMB, se arată că în vederea continuării lucrărilor de reabilitare şi consolidare a Podului Grant, începând din 5 iunie, ora 11.00, circulaţia rutieră se va restricţiona pe breteaua de urcare/coborâre a Podului Grant dinspre Gara de Nord spre cartierul Giuleşti (aferentă sensului de circulaţie Turda - Crângaşi).
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel, se pot utiliza ca variantă de ocolire următoarele rute: 1. Pentru urcarea pe pod se va folosi breteaua de urcare pe calea Giuleşti pentru sensul Crângaşi-Turda şi apoi se vor utiliza pentru întoarcere bretelele adiacente rampei Turda; 2. Pentru coborârea de pe Podul Grant se vor utiliza Bulevardul Constructorilor sau strada 9 Mai (pentru acces în Calea Giuleşti, cu posibilitatea întoarcerii în zonele unde semnalizarea rutieră permite această manevră).
"Pe breteaua închisă, Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti va executa următoarele tipuri de lucrări: demontarea rosturilor de dilataţie existente, frezarea sistemului rutier existent, aşternerea hidroizolaţiei, înlocuirea elementelor de siguranţă rutieră existente (parapeţi metalici), realizarea căii pe pod (aşternerea mixturilor asfaltice), montarea dispozitivelor de acoperire a rosturilor şi montarea parapetului de protecţie", se arată în comunicat.
Potrivit Primăriei Capitalei, Podul Grant se află la prima intervenţie după mai bine de 12 ani de la ultimele reparaţii. Pasajul supratraversează liniile de cale ferată şi face legătura între b-dul Ion Mihalache şi Calea Giuleşti.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.