În Sistemul de Management al Traficului vor fi introduse 59 de intersecţii de pe cinci bulevarde, urmând ca lucrările de modernizare a sistemului de semaforizare să fie realizate de una dintre companiile municipale, informează Primăria Capitalei, care susţine că în acest mod se va realiza o economie de 4 milioane de euro.
Vor fi introduse în Sistemul de Management al Traficului 59 de intersecţii de pe Calea Griviţei, Calea 13 septembrie, Şoseaua Colentina, bulevardul Theodor Pallady şi Şoseaua Giurgiului.
Lucrările de introducere a acestor intersecţii se vor realiza de Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA şi presupun modernizarea sistemului de semaforizare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Municipalitatea susţine că aceste lucrări au ca principal scop fluidizarea traficului în zonă, iar prin faptul că lucrările vor fi realziate de o companie municipală, se va face o economie de 4 milioane de euro.
„Pentru modernizarea sistemului de semaforizare al acestor străzi se va utiliza cel puţin aceeaşi tehnologie practicată până în prezent, însă valoarea lucrărilor este estimată la aproximativ 7 milioane de euro, cu mult sub valorile practicate până acum. Mai exact, dacă aceste lucrări ar fi fost realizate prin societatea comercială cu care municipalitatea avea în trecut contract (S.C UTI S.A) şi dacă ar fi practicate aceleaşi tarife, costul estimat ar fi de aproximativ 11,1 milioane de euro, cu peste 4 milioane de euro mai mult, ceea ce înseamnă o valoare cu aproape 59% mai mare”, spune Primăria Capitalei.
Pentru alte 101 intersecţii au fost realizate studiile de fezabilitate, mai precizează reprezentanţii instituţiei. După introducerea celor 59 de intersecţii, se are în vedere modernizarea sistemului de semaforizare pentru majoritatea intersecţiilor.
Primăria Capitalei prezintă şi fotografii cu sistemul de semaforizare a intersecţiilor, care a fost întreţinut până anul trecut de compania UTI, cu camarete pline de pământ, cabluri de energie electrică îngropate direct în pământ şi „haos în circuitele electrice”.
În sistemul inteligent de management al traficului există 216 intersecţii semaforizate din 451.
Contractul Primăriei Capitalei cu firma UTI, care a operat aproape 10 ani sistemul de management al traficului din Bucureşti, a fost reziliat anul trecut, iar centrul de control şi monitorizare a traficului funcţionează de atunci în sediul municipalităţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.