Compania Veolia Energie Prahova, care în toamna anului trecut a anunţat că reziliază, înainte de termen, contractul în baza căruia furnizează agent termic în sistem centralizat în municipiul Ploieşti şi că încheie la 31 martie activitatea la Ploieşti, va continua să furnizeze energie termică în acest municipiu până la 13 mai, anunţă autorităţile locale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„În cadrul unei şedinţe extraordinare, care s-a desfăşurat, astăzi, la sediul municipalităţii, în prezenţa conducerii Municipiului Ploieşti, consilierii locali au votat, în majoritate, continuarea furnizării serviciului public de alimentare cu energie termică, în oraşul nostru, de către operatorul Veolia Energie Prahova S.R.L, până la data de 13 mai 2022. Tot astăzi, consilierii judeţeni au votat pentru prelungirea actualului contract de alimentare cu energie termică, în Municipiul Ploieşti, de către operatorul Veolia Energie Prahova, S.R.L până la data de 13 mai 2022”, transmite, joi, printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Ploieşti.
În urmă cu o lună, oficialii municipalităţii afirmau că oraşul riscă să rămână fără apă caldă pe perioada verii, după expirarea contractului pentru agent termic. La acel moment, primăria a convocat o şedinţă la care reprezentanţii Consiliului Judeţean nu s-au prezentat. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La sfârşitul lunii octombrie 2021, Veolia Energie Prahova a anunţat că reziliază contractul de delegare prin concesiune în baza căruia asigură serviciul de alimentare cu energie termică în municipiul Ploieşti. 
„Rezilierea înainte de  termen nu va avea niciun impact asupra ploieştenilor, în ceea ce priveşte furnizarea apei calde şi a căldurii pe parcursul iernii care urmează. În ciuda pierderilor financiare importante înregistrate lunar, Veolia Energie Prahova va asigura continuitatea furnizării cu apă caldă şi încălzire către ploieşteni, cu mult peste cele 90 de zile stabilite contractual, încetarea contractului având loc abia la data de 31.03.2022, când sezonul rece va fi închis legal”, a transmis compania într-un comunicat de presă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.