Meteorologii anunţă că, începând de joi seară, în Maramureş, Crişana, în cea mai mare parte a Transilvania, în Banat şi Moldova, vor fi ploi, însoţite şi de descărcări electrice. Vineri, ploile se vor semnala în special în regiunile sud-estice. Vântul va avea intensificări, în special în cursul zilei de vineri, iar vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece la sfârşitul săptămânii în cea mai mare parte a ţării.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare vizând ploi moderate cantitativ, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, de joi de la ora 21.00, până vineri, la aceeaşi oră.
"În intervalul menţionat, vor fi ploi mai ales sub formă de aversă, însoţite şi de descărcări electrice, în noaptea de joi spre vineri (01/02 aprilie) şi în prima parte a zilei de vineri (02 aprilie) în Maramureş, Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Banat şi în Moldova, iar în cursul după-amiezii zilei de vineri (02 aprilie), în special în regiunile sud-estice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15...25 l/mp, favorizând topirea parţială a stratului de zăpadă din zona montană. Izolat se va semnala grindină", a arătat ANM.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, mai ales în cursul zilei de vineri, local şi temporar, cu viteze în general de 45...55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, cu peste 70...80 km/h.
Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece la sfârşitul săptămânii în cea mai mare parte a ţării şi, temporar, vor mai fi precipitaţii - ploi în zonele joase de relief şi mai ales ninsori în zonele montane şi submontane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.