Plaforma românească de food delivery EuCeMananc anunţă introducerea unei categorii speciale de meniuri #StaiAcasa pentru toţi cei care stau acasă în această perioadă. Opţiunea le permite utilizatorilor să comande pentru mai mulţi membri ai familiei, fiind ideală pentru cei care preferă gustul mâncării gătite în casă, dar fără a exclude alte opţiuni culinare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Meniurile #StaiAcasa implică mâncare gătită în cantităţi mari, cu preţuri de la aproximativ 40 - 50 de lei, o alternativă economică şi sănătoasă pentru românii aflaţi în izolare la domiciliu. Acţiunea face parte din seria de măsuri luate de platformă pentru siguranţa utilizatorilor, printre care opţiunea „Livrare non-contact” menită să limiteze contactul direct între persoane.

Utilizatorii vor putea comanda astfel ciorbe, supe, sarmale, dar şi meniuri complete de mic dejun, prânz şi cină cu produse variate. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În alcătuirea meniurilor #StaiAcasa, compania a pornit de la ideea de a susţine furnizorii locali, de a promova cultura gastronomică românească şi de a le oferi utilizatorilor o alternativă de meniuri economice şi sănătoase în contextul izolării la domiciliu. Clienţii vor putea comanda astfel cantităţi mai mari, mai rar, limitând contactul direct între persoane. Este o metodă de comandă mult mai eficientă atât pentru platformă şi restaurante, cât şi pentru utilizatori.

Opţiunea este disponibilă pentru utilizatorii din Cluj-Napoca, Timişoara şi Arad. Peste 20 de restaurante oferă în acest moment meniuri #StaiAcasa prin intermediul platformei, iar compania se aşteaptă la dublarea acestui număr până la finalul lunii martie.

EuCeMananc le recomandă tuturor clienţilor să utilizeze plata cu cardul, mai ales în această perioadă, să respecte măsurile de prevenţie recomandate de autorităţi şi să limiteze contactul cu alţi oameni.

„Căutăm permanent soluţii şi măsuri prin care să fim de folos atât restaurantelor partenere cât şi comunităţii, în această perioadă. Prin meniurile #StaiAcasa ne propunem să le punem la dispoziţie clienţilor o opţiune care oferă măsuri suplimentare de siguranţă, care reduce numărul de interacţiuni în lanţul de livrare. Astfel scădem numărul de livrări pentru aceeaşi cantitate de mâncare, munca restaurantului se eficientizează şi utilizatorii au mai puţină bătaie de cap pentru a oferi răspunul  la întrebarea <<EuCeMananc>>”, a declarat Mihai Brenda, COO EuCeMananc.

EuCeMananc este singura platforma românească de food ordering care concurează cu marii jucători internaţionali în încercarea de a oferi clienţilor cele mai bune servicii, într-o piaţă în continuă expansiune. În septembrie 2019, EuCeMananc a cooptat eMAG, care este pionier în ecommerce pe piaţa românească, în acţionariatul companiei. Obiectivul parteneriatului este acela de a accelera dezvoltarea business-ului prin creşterea numărului de restaurante aflate pe platformă şi astfel a varietăţii de mâncare care ajunge la clienţii săi. În urma investiţiei, eMAG a preluat 54% din acţiuni, dar o parte din antreprenorii fondatori conduc în continuare compania. EuCeMananc a fost fondată de un grup de antreprenori în urmă cu 6 ani. Serviciile oferite de EuCeMananc sunt disponibile atât prin aplicaţiile Android şi iOS cât şi online pe www.EuCeMananc.ro

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.