Pizza Bonita şi restaurantul AZR Lebanese, ambele din Bucureşti, au fost închise temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) după ce echipele de control au găsit mai multe nereguli, printre care produse expirate, mizerie, gândaci morţi în frigider.
ANPC a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că a fost realizat un control la Pizza Bonita (SC Matteo Grup SRL), din cadrul mall-ului Park Lake din Bucureşti, şi la restaurantul AZR Lebanese (S.C. Sefrina SRL), din Sectorul 2 al Capitalei.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Comisarii ANPC au găsit mai multe abateri, printre care: produse alimentare refrigerate regăsite în congelator; comercialziarea unor produse alimentare cu modificari organoleptice (zone cu mucegai, miros înţepător nespecific); comercializarea unor produse alimentare aflate în afara datei limită de consum; prezenţa insectelor moarte (gândaci) în interiorul frigiderului vertical; utilizarea unor tocatoare cu grad avansat de uzură; folosirea unor spaţii de depozitare necorespunzătoare; existenţa, în zona de desfăşurare a procesului tehnologic, a unor echipamente cu chedere depreciate fizic (rupte) cu acumulare de impurităţi macroscopice, grătare cu exfoliere de vopsea, cu puncte de rugină.
Alte nereguli găsite în urma controlului au fost: folosirea unor hote cu acumulare de fum în strat gros, la fantele de aerisire, acumulare de impurităţi de culoare neagră, grăsime; existenţa pavimentului murdar cu strat grosier de impurităţi, rastele/rafturi de depozitare murdare, cu impurităţi de culoare neagră, cu acumulare de impurităţi în strat grosier; utilizarea unor vitrine frigorifice cu acumulare de gheaţă, lichid mucilaginos îngheţat, puncte de rugină, cu chedere rupte; folosirea unor tăvi şi ustensile de bucătărie neigienizate, cu acumulare evidentă de materie organică; folosirea unor ingrediente şi a unor preparate culinare fără elemente de identificare şi caracterizare; lipsa menţionării în meniul de prezentare a produselor cu provenienţa din produse congelate, precum şi prezenta alergenilor.
Pentru neregulile constatate comisarii ANPC au dat amenzi în valoare de 50.000 de lei şi au închis temporar cele două unităţi, până la remedierea deficienţelor.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.