Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că încă se practică "şpaga în spitale", iar dacă cele două părţi implicate în acest proces nu vor înţelege "că nu mai merge aşa", atunci "va fi foarte greu". "Cu toate că încă acest fenomen este prezent, din statistici rezultă că a scăzut numărul celor cărora li s-a pretins sau care au dat şpagă", a spus Pintea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sorina Pintea a fost întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Zalău, cum s-ar putea elimina mita care încă se mai dă în spitale, în condiţiile în care salariile au crescut considerabil.

"Ştiţi că s-au făcut nenumărate dezbateri vis-a-vis de şpaga în spitale. Este, practic, un proces care se petrece între medic şi pacient sau medic şi aparţinător. Dacă cele două părţi nu o să înţeleagă, pornind de la cel care pseudo-cere, pentru că - fac aici o paranteză, doar doi la sută condiţionează actul medical, restul... se uită urât, aşa spun pacienţii, că aşteaptă - dacă nu o să înţeleagă fiecare dintre părţi că nu mai merge aşa, atunci va fi foarte greu. Există cadrul legal, există organe care pot să pedepsească acest gen de activitate, din păcate, încă, mi s-a spus şi mie la intrarea în spital, că încă se mai practică", a afirmat Sorina Pintea.

Ea a spus că credea că un proiect pilot lansat anul trecut la Zalău, privind amplasarea unor cutii pentru donaţii în spital, va fi preluat şi de alte unităţi medicale.

"Cu toate că încă acest fenomen este prezent, din statistici rezultă că a scăzut numărul celor cărora li s-a pretins sau care au dat şpagă, plăţi informale le spunem, asta din acel chestionar de feedback pe care noi îl avem şi pentru care facem rapoarte pe care le postăm pe site-ul Ministerului. Pe de altă parte, din cei care spun că li s-a pretins, doar 2,3 la sută au spus că da, sunt de acord să transmită mai departe reclamaţiile lor către organele de anchetă", a mai spus Pintea., 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.