Autorităţile de mediu din România sunt în permanent contact cu cele din Bulgaria şi Ucraina, după ce două petroliere ruseşti au suferit avarii grave în timpul unei furtuni puternice, în Strâmtoarea Kerci, şi s-au produs scurgeri de hidrocarburi. Ministrul român al Mediului, Mircea Fechet, afirmă că, din datele de până acum, nu există riscul ca o poluare semnificativă cu petrol să ajungă în partea de vest a Mării Negre şi să pună în pericol apele teritoriale româneşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ministerul Mediiului anunţă, luni după-amiază, că monitorizează situaţia din Marea Neagră, în urma avarierii a două vase petroliere în zona Strâmtorii Kerci.

”Ministrul Mircea Fechet a convocat, în această după-amiază, o întâlnire de lucru având ca subiect accidentul din Marea Neagră, din zona strâmtorii Kerci, în urma căruia două nave încărcate cu produse petroliere sunt avariate. Accidentul a avut loc ieri, 15 decembrie 2024, după o furtună puternică în Marea Neagră, pe culoarul Kerci, spre Marea Azov”, anunţă Ministerul Mediului.

Ministrul Mircea Fechet a precizat că au existat consultări cu specialiştii din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, INHGA, Poliţia Română, Paza de Coastă, Apele Române şi Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” cu privire la posibilitatea ca unda de poluare să ajungă în apele teritoriale româneşti ale Mării Negre.

”Sunt în contact, încă de la primele ore ale dimineţii, cu ministrul Mediului şi Apei din Bulgaria, Petar Dimitrov şi cu Svitlana Grynchuk, ministrul Protecţiei Mediului şi Resurselor Naturale al Ucrainei. Din informaţiile pe care le avem până în acest moment, nu există riscul ca o poluare semnificativă cu petrol să ajungă în partea de vest a Mării Negre şi să pună în pericol apele teritoriale româneşti. Având în vedere că accidentul a avut loc pe culoarul Kerci, spre Marea Azov, specialiştii consideră că pe această zonă nordică a Mării Negre de legătura cu Marea Azov, curenţii au direcţia principală în sens invers acelor de ceasornic, aşa că deplasarea este întârziată, posibilitatea de a ajunge în zona litoralului românesc fiind infimă”, a afirmat ministrul Mediului.

Potrivit acestuia, ”specialiştii de la ABADL monitorizează prin cele 9 staţii hidrometrice de coastă şi cele 7 profiluri hidrologice de larg, de 3 ori pe zi, direcţia şi viteza curenţilor marini”.

Două petroliere ruseşti din Marea Neagră au fost avariate din cauza unei furtuni puternice. Cel puţin o persoană a murit şi sunt scurgeri de hidrocarburi.

Cele două petroliere ruseşti transportau 9.200 de tone (62.000 de barili) de produse petroliere la momentul incidentului.

Deversarea are potenţialul de a fi unul dintre cele mai mari dezastre ecologice care au afectat regiunea în ultimii ani

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.