Peste 5.000 de jucării contrafăcute au fost descoperite de poliţişti de frontieră la PTF Bechet, iar mărfurile au fost găsite într-un ansamblu rutier şi erau destinate unei firme din Spania.
Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră au anunţat, duminică, faptul că în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui ansamblu rutier încărcat cu diverse bunuri din Grecia, care erau destinate unei societăţi din Spania.
”Cu ocazia efectuării controlului mijlocului de transport, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, împreună cu lucrători vamali au descoperit disimulate printre marfa transportată, mai multe jucării susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.
În urma inventarierii mărfurilor transportate, colegii noştri au stabilit că în ansmamblu rutier erau 5.324 de jucării, constând în figurine de plastic şi pluş, toate susceptibile a fi contrafăcute”, au afirmat poliţiştii de frontieră.
Bunurile, în valoare de aproximativ 329.000 lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă au fost ridicate de către Biroul Vamal Bechet.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.