Peste 450 de angajaţi ai administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Arad participă la protestul spontan declanşat la nivel naţional de către angajaţii din sistem, astfel că au fost închise ghişeele din tot judeţul, sute de persoane care au avut treabă la acestea fiind anunţate că trebuie să se întoarcă în altă zi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liderul sindical din cadrul AJFP Arad, Ioan Trifa, a declarat pentru News.ro că, cel mai probabil, luni nu se va mai lucra cu publicul.

El a spus că protestul s-ar putea întinde pe o perioadă nedeterminată, ceea ce ar duce la blocarea activităţii de colectare şi a activităţilor de relaţii cu publicul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Nemulţumirile sunt legate de legeea salarizării. Cerem revizuirea grilelor de salarizare, astfel încât să fie reflectată complexitatea şi importanţa activităţii Ministerului Finanţelor Publice şi unităţilor subordonate”, a spus Trifa.

Conform sursei citate, o prelungire a acestui conflict ar pune în pericol însăşi punerea în practică a prevederilor actualului proiect al legii salarizării.

Câteva mii de salariaţi din direcţiile de finanţe publice au declanşat un protest spontan, luni dimineaţă, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării unitare. Liderul Sed Lex, Vasile Marica, spune că protestul se extinde rapid în toată ţara, în condiţiile în care noua lege a salarizării va duce la diminuarea salariilor angajaţilor, iar acest lucru nu poate fi tolerat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.