CFR Călători introduce în circulaţie, începând de vineri, peste 40 de trenuri care să asigure legături din toată ţara către Delta Dunării şi staţiunile de la Marea Neagră pe toată perioada sezonului estival, anunţă compania de transport feroviar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, începând de vineri şi până în 10 septembrie, "Trenurile Soarelui” vor fi introduse treptat în circulaţie şi vor asigura legături între toate regiunile ţării şi cele mai căutate destinţii de vacanţă pe perioada verii.

De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din ţară vor avea legături frecvente cu trenuri care circulă între Constanţa şi staţiuni, precizează CFR Călători.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit CFR, "Trenurile Soarelui” sunt dotate cu aer condiţionat, unele vagoane având şi wifi gratuit şi bar.

În ceea ce priveşte tarifele, o călătorie Bucureşti – Constanţa, fără reduceri, pe tren interregio, costă 59,6 lei, însă dacă este achiziţionat un bilet dus-întors se acordă o reducere de 10 la sută. În cazul în care biletul dus-întors este achiziţionat online, se adaugă o reducere de cinci la sută.

De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puţin 21 de zile înainte, se acordă o reducere de 25% din tariful de transport. Călătorii mai pot beneficia şi de oferta de grup. Pentru un grup de două - cinci persoane, reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziţionarea se face online, precizează CFR Călători.

Biletele pot fi achiziţionate de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR, de la automatele din gări, precum şi telefonic sau online, pe site-ul CFR Călători.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.