Peste 4.000 de oameni au urcat pe munte, la 2000 de metri altitudine, în Bucegi, unde este zăpadă. Luni după-amiază, la câteva ore de la punerea în funcţiune a instalaţiilor de transport pe cablu, vânzarea de cartele a fost sistată pentru cei care vor să practice sporturi de iarnă, din cauza supraaglomeraţiei şi a cozilor foarte mari formate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Parcarea de la staţia de pornire a telegondolei din Sinaia a devenit neîncăpătoare, luni, încă de la ora 10:00. Ziua de 23 ianuarie este una cea mai aglomerate zile de luni din ultimii ani, mii de turişti care petrec minivacanţa de 24 ianuarie pe munte alegând staţiunea de pe Valea Prahovei.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„O zi super frumoasă, cu soare, dar cu multă lume. Inclusiv şoselele sunt blocate. Este extrem de aglomerat la Sinaia, una dintre cele mai aglomerate zile de luni din ultimii şase ani, eu nu am mai văzut aşa ceva niciodată”, a declarat pentru News.ro administratorul instalaţiilor de transport pe cablu de la Sinaia, Maria Floricica.
 
Conform acesteia, aproximativ 4.000 de oameni au urcat pe munte, la Sinaia. 
 
Pe pagina de Facebook a gondolei Sinaia, reprezentanţii instalaţiei  au anunţat, la ora 13:30, că instalaţiile funcţionează la supracapacitate, iar în aceste condiţii „nu se mai vând cartele, de niciun fel, pentru instalaţiile de altitudine - Gondola Carp, Telecabină tronson 2, Telescaunul Soarelui, Telescaunul Dorului şi Teleschi Călugărul”.
 
„Noi nu mai vindem cartele pentru schi, vindem doar urcări şi coborâri pentru plimbări, deoarece muntele este supraaglomerat şi am considerat că în acest moment nu mai putem să preluăm şi alţi turişti”, a subliniat Maria Floricica. 
 
Conform acesteia, cozi mari sunt la telescaunul Soarelui, mai puţin aglomerat fiind la telescaunul Dorului şi la teleschi Călugărul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.