Peste 360.000 de elevi din clasele II-VIII şi preşcolari vor primi gratuit rechizite şi ghiozdane în anul şcolar 2018-2019, în cadrul unui proiect derulat de Ministerul Educaţiei.
Potrivit ministerului, 308.611 elevi din clasele II-VIII vor primi ghiozdane. Elevii trebuie să fie înscrişi în învăţământul de stat, primar şi gimnazial, la cursuri de zi, iar venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, să fie de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.
Cei care vor primi în perioada următoare ghiozdanele au solicitat, la începutul anului şcolar, acest sprijin. în cadrul programului naţional desfăşurat anual în baza Legii 126/2004 şi a ordinului de ministru nr. 4385/2012.
În plus, 51.539 de preşcolari vor primi rechizite şcolare, mai precizează Ministerul Educaţiei. Ei sunt beneficiarii tichetelor sociale acordate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.
„Proiectul <<Rechizite pentru preşcolari şi elevi - şanse egale la educaţie>> are ca obiectiv prevenirea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, facilitând accesul egal şi participarea la învăţământul obligatoriu a preşcolarilor şi elevilor proveniţi din familiile cele mai defavorizate, prin acordarea de materiale şcolare”, arată MEN.
Rechizitele şi ghiozdanele vor fi distribuite prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv de către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti către unităţile de învăţământ, care vor repartiza mai departe materialele şcolare către elevii şi preşcolarii din grupul-ţintă.
Bugetul total al acestui proiect este de peste 17,3 milioane de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.