Persoanele care nu au acumulat suficienţi ani de vechime pentru a primi pensie de la stat îşi vor putea plăti până în 31 decembrie 2017 asigurările sociale pentru anii în care nu au cotizat, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Muncii.
Proiectul de OUG prevede prelungirea cu încă şase luni, până la 31 decembrie 2017, a perioadei de aplicare a Legii 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii.
Astfel, cei care vor să plătească aceste contribuţii de asigurări sociale, o pot face într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 decembrie 2017.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministerul Muncii precizează că măsura a fost propusă în urma numeroaselor solicitări venite din partea unor cetăţeni români din ţară şi străinătate care vor să încheie asigurări la sistemul public de pensii, având în vedere că perioada stabilită iniţial expiră pe 27 aprilie.
Până la data de 10 martie 2017 au fost încheiate 11.152 de contracte de asigurare socială, pentru care s-au achitat contribuţii de asigurări sociale în valoare totală de 59.051.082 lei, potrivit evidenţelor Casei Naţionale de Pensii Publice.
Legea 186/2016 prevede că persoanele care nu au calitatea de pensionari pot achita contribuţia de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, fiind vorba de intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială şi ultimii cinci ani anteriori acestei date.
Potrivit Legii 186/2016, termenul limită pentru cumpărarea vechimii în muncă este 27 aprilie 2017.
În judeţul Vaslui, Casa Judeţeană de Pensii a încasat peste 1,2 milioane de lei de la 233 de persoane care de la apariţia Legii 186/2016 şi-au cumpărat până la cinci ani vechime în muncă. Cei 233 de vasluieni au achitat până la 15.500 de lei de persoană pentru a completa stagiul de cotizare din anul 2011 şi până în prezent.
În judeţul Buzău, 222 de persoane şi-au cumpărat vechime în muncă, aceştia plătind aproape 1,3 milioane de lei. Practic, aceştia au cumpărat 481 de ani de vechime în muncă.
În judeţul Arad, peste 300 de oameni au plătit la Casa Judeţeană de Pensii în total 1,5 milioane de lei pentru a cumpăra vechime în muncă, cea mai mare sumă achitat fiind de 16.000 de lei, iar cea mai mică de 328 de lei. Cumulat, arădenii beneficiari ai legii au cumpărat aproape 500 de ani vechime în muncă.
În judeţul Constanţa, peste 700 de oameni au achitat aproximativ cinci milioane de lei Casei Judeţene de Pensii pentru a-şi cumpăra vechime în muncă, sumele fiind plătite din luna octombrie 2016, când a intrat în vigoare Legea 186.
În judeţul Vrancea, aproape 200 de oameni au achitat aproximativ un milion de lei Casei Judeţene de Pensii pentru a-şi cumpăra vechime în muncă.
În judeţul Braşov, au plătit pentru vechime în muncă 582 de oameni, de la care Casa Judeţeană de Pensii a încasat 3,5 milioane de lei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.