Şapte pelicani creţi din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării au fost echipaţi cu transmiţătoare GPS-GSM, pentru ca specialiştii să poată colecta unj volum mare de date care să permită măsuri pentru protejarea lor. Specia este considerată vulnerabilă în România şi aproape ameninţată” la nivel mondial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Echipa de ornitologi a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), Societăţii Ornitologice Române şi a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a echipat cu succes 7 pelicani creţi cu transmiţătoare GPS – GSM”, anunţă, miercuri, ARBDD.

Sursa citată a precizat că 8 exemplare juvenile de pelican creţ au fost capturate şi marcate cu inele color (roşu-alb) care prezintă coduri unice de identificare la nivel internaţional şi se pot fotografia şi citi de la distanţă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Dintre acestea, 7 exemplare capabile de zbor au fost echipate cu transmiţătoare GPS – GSM de tip patagial, care se montează pe aripa păsării şi sunt alimentate cu baterie solară.

”Aceste dispozitive furnizează zilnic, la intervale prestabilite, un volum mare de date precise despre locurile frecventate şi activitatea păsărilor, oferindu-ne o perspectivă mult mai detaliată asupra deplasărilor indivizilor şi a potenţialelor ameninţări. Informaţiile obţinute ajută specialiştii să înţeleagă mai bine comportamentul şi necesităţile acestei specii făcând posibilă elaborarea măsurilor de conservare eficiente şi specifice pentru protejarea pelicanului creţ”, a mai transmis sursa citată.

Cu o anvergură de 310 -345 cm, pelicanul creţ este una dintre cele mai mari păsări zburătoare din lume şi este catalogată ca specie ”Vulnerabilă” potrivit Listei Roşii a speciilor de păsări din România şi ”Aproape ameninţată” la nivel mondial.

”Pelicani creţi marcaţi în cadrul acestor proiecte se află în diverse locaţii din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, în Ucraina (la nord de Odesa) şi în Bulgaria (la vest de Varna). Acţiunea de echipare a exemplarelor tinere de pelican creţ cu transmiţătoare PGS-GSM reprezintă un efort comun al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării şi al Societăţii Ornitologice Române de a conserva pe termen lung această specie. Activitatea pelicanilor creţi monitorizaţi este vizibilă pentru public pe aplicaţia gratuită Animal Tracker, disponibilă în magazinele de aplicaţii atât pentru sistemele Android, cat si pentru iOS”, a mai transmis instituţia.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.