Omul de afaceri George Negru, proprietarul touroperatorului Omnia Turism, s-ar fi sinucis din cauza unor probleme financiare, au declarat luni pentru News.ro, surse din piaţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ghizi colaboratori ai companiei au declarat luni, pentru News.ro, că au aflat despre moartea lui George Negru, dar nu cunosc alte detalii.

”Atât am aflat şi noi, că este mort. Nu ştim mai multe detalii. Ne sună continuu telefoanele”, au declarat luni, pentru News.ro, ghizi colaboratori ai companiei.

Potrivit unor surse din piaţă consultate de News.ro, acesta s-ar fi sinucis din cauza unor probleme financiare.

La rândul său, ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat luni pentru News.ro că va face verificări pentru ca turiştii care au cumpărat pachete prin agenţie să ajungă cu bine la destinaţie.

”Acum am aflat şi noi. Facem verificări pentru ca cetăţenii care au achiziţionat pachetele turistice să fie siguri că se pot deplasa către acele destinaţii. Şi totodată ca cei care sunt plecaţi deja să fim siguri că se vor întoarce în siguranţă acasă”, a declarat luni pentru News.ro ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.