Patriarhul Daniel a apreciat sâmbătă că este încurajatoare prezenţa credincioşilor la ceremonia coborârii Sfintei Lumini de la Ierusalim, amintind că anul trecut au participat doar clericii şi subliniind că relaxarea a fost posibilă datorită vaccinării unui mare procent din populaţia Israelului şi este un pas spre o posibilă redeschidere a pelerinajelor. Patriarhul a încurajat vaccinarea, anunţând că din 23 mai ar putea fi reluate pelerinajele la Locurile Sfinte pentur pelerini, ”de preferinţă pelerini vaccinaţi”.
„În Israel, ca urmare a vaccinării unui procent foarte mare din populaţie, s-au relaxat măsurile sau restricţiile impuse anul trecut”, a afirmat Patriarhul României.
„Este un pas spre o posibilă redeschidere a pelerinajelor”, a adăugat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Totodată a anunţat că din 23 mai ar putea fi reluate pelerinajele la Locurile Sfinte.
”Începând cu 23 mai, sperăm şi noi să putem trimite din nou grupuri de pelerini, sigur, de preferinţă pelerini vaccinaţi, care să reia vizitele la Locurile Sfinte”, a subliniat patriarhul.
„Ne rugăm Preasfintei Treimi ca să ne învrednicească să ne bucurăm din nou de pelerinajele din Ţara Sfântă, dar şi aici, acasă, să fim mai aproape unii de alţii şi să putem să mulţumim mai mult lui Dumnezeu pentru darul vieţii şi pentru darul sănătăţii”, a continuat Patriarhul Daniel
El a afirmat că ”ceastă molimă universală, ne-a arătat cât de mult depindem noi de darul vieţii şi al sănătăţii, care vin de la Dumnezeu, dar pe care noi trebuie să le protejăm şi să le cultivăm”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.