Transportatorii şi fermierii se pregătesc să continue protestele spontane declanşate săptămâna aceasta, sâmbătă fiind a patra zi consecutiv în care îşi manifestă nemulţumirile. În apropiere de Bucureşti, coloane de autovehicule de mare tonaj sunt în zona localităţii Afumaţi. În judeţul Teleorman, şoferii au pornit spre Capitală cu TIR-uri, tractoare dar şi cu autovehicule. În Suceava sunt anunţate proteste pentru după amiaza zilei, iar Jandarmeria a instituit baraje pe drumuri pentru a nu permite intrarea în oraş a utilajelor agricole.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Mai mulţi şoferi care au participat, vineri, la protestul spontan care a avut loc pe centura Capitalei au rămas peste noapte cu camioanele şi se pregătesc de a patra zi de proteste. 
„În Afumaţi sunt încolonate camioane, pregătite să reintre pe drum. Am informaţii că unii colegi din ţară vin din nou spre Bucureşti, alţii vor protesta în zona localităţilor lor. Ce pot să vă spun este că eu acum mă îndrept spre Afumaţi şi că, da, se poate vorbi despre a patra zi de protest”, a declarat, sub protecţia anonimatului, unul dintre participanţii la acţiunile de protest din zona  Capitalei.
De altfel, Centrul Info Trafic al Poliţiei Române anunţase, încă de la primele ore ale dimineţii de sâmbătă, că una dintre benzile de circulaţie pe DN 2, în localitatea Afumaţi, la limita cu oraşul Voluntari, în judeţul Ilfov este blocată de autovehiculele parcate ale protestatarilor, traficul desfăşurându-se pe a doua bandă a drumului.
În judeţul Teleorman, autovehicule de mare tonaj, tractoare dar şi autoturisme au pornit încolonate către Capitală, pe DN 6, pentru a se alătura protestatarilor. 
În Suceava, maşini ale Jandarmeriei au instituit baraje în două zone, pentru a nu permite utilajelor agricole şi TIR-urilor să intre străzile municipiului. Astfel, maşinile Jandarmeriei au blocat un drum dintr-o zonă comercială de la periferia oraşului dar şi unul din cartierul Burdujeni. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Suceava, Roxana Iuliana Botezatu, a declarat pentru News.ro că măsurile au fost luate pentru ca autovehiculele protestatarilor să fie direcţionate pe şoseaua de centură a oraşului.
Şi la timiăoara au loc proteste.
”Având în vedere că este în desfăşurare un protest al “fermierilor/transportatorilor” pe DN69 sens Centura Timişoarei, printr-un marş format din 44 tractoare agricole, 10 camioane si 50 autoturisme, poliţiştii timişeni recomandă tuturor cetăţenilor să evite Centura Timişoarei pentru a nu se crea inconveniente în deplasările personale, întrucât obiectivul manifestării îl reprezintă circularea de către transportatori pe drumul public cu viteza redusă”, a anunţat IPJ Timiş.
Reprezentanţii Guvernului au transmis calendarul discuţiilor cu transportatorii şi fermierii care protestează pe Centura Capitalei şi în ţară. Astfel, sâmbătă de la ora 12.00, va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii protestatarilor cu cei de la Ministerul Agriculturii. De la ora 13.00 e programată o întrevedere cu cei din Ministerul Transporturilor, de la ora 14.00 cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară şi de la 15.00 cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.