Părintele Constantin Necula şi-a anunţat retragerea din viaţa publică, spunând însă că va continua lupta şi precizând însă că biserica nu este viaţă publică. El a mai spus că „ne-am bătut joc de 99 de ani şi 315 zile din Centenarul nostru”.
„Tot ce am zis s-a întors împotriva oricărei bunăvoinţe de a comunica ceva societăţii din care facem parte. Eu aştept să se limpezească lucrurile şi să constatăm că, din nefericire, am avut dreptate. În lupta aceasta acerbă pentru o imagine în faţă, pentru o dorinţă de a fi mai mult decât atent la lucrurile care ţi se întâmplă, ai tot timpul tendinţa de a exagera. Mă voi retrage din viaţa publică. (...) Am să mă retrag şi am să tac în dorinţa de a-i lăsa pe ceilalţi să vorbească. Am remarcat că sunt foarte mulţi dispuşi să vorbească foarte mult împotriva bisericii, împotriva societăţii. Le urez succes”, a spus părintele Necula într-un interviu la Radio România Actualităţi.
Anunţul său vine în contextul referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie, care nu a fost validat din cauza prezenţei foarte scăzute le vot.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Cumpănire adâncă şi rugăciune. Cred că este lucrul la care mă aştept cel mai mult în perioada aceasta. Cred că este un referendum care a boicotat foarte mult din sufletele noastre. Mi-e teamă că viitorul îmi va dovedi că avem dreptate. Deja am constatat că, în ciuda faptului că familia bărbat-femeie nu e o prioritate, cealaltă familie a avut dintr-o dată trei proiecte băgate la sertar. Am constatat că suntem căzuţi între politici şi că, dacă ţii cu un partid împotriva celuilalt, nu înseamnă că nu faci politică. Şi tot aşa, lucruri care se întâmplă sub ochii noştri, cred că e obligatoriu ca paznicul farului să se retragă în far”, a mai spus preotul.
Părintele Necula a comentat că „ne-am bătut joc de 99 de ani şi 315 zile din Centenarul nostru”.
Ulterior interviului, el a revenit şi a scris pe Facebook că va continua lupta, dar că biserica nu este viaţă publică.
„Retragerea din viaţa publică nu înseamnă că renunţ la luptă! Biserica nu e viaţă publică!!! Aici, în spaţiul ei putem să ne reactivăm smerenia slujirii lui Hristos! Sus inima!”, a scris Constantin Necula pe pagina sa de Facebook.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.