Spitale din Râmnicu Sărat şi Brăila vor prelua din bolnavii COVID 19 din judetul Vrancea. Prefectul judeţului Brăila Cătălin Boboc a declarat pentru News.ro că nu a fost consultat, dar că nu are o problemă cu transferul bolnavilor, ci cu modul în care s-a realizat din punct de vedere institutional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - Prefectul de Brăila, Cătălin Boboc, a declarat vineri dimineaţă că nu a fost consultat şi nici informat de cineva în legătură cu transferul celor 20 de bolnavi asimptomatici sau cu simptome uşoare de la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Focşani.
 
Un număr de 50 de bolnavi vor fi transferaţi vineri din spitalul focşănean, 20 la Brăila şi 30 la Râmnicu Sărat.
 
Prefectul de Brăila a declarat pentru News.ro că a aflat abia vineri dimineaţă, când în Vrancea se făceau deja pregătiri pentru transfer, că în judeţul al cărui prefect este vor ajunge 20 de persoane bolnave din Vrancea.
 
”Aflând informaţia în această dimineaţă, am sunat la DSP, la ISU, oamenii cu care am colaborat permanent în timpul acestei crize şi niciunul nu a fost consultat. Doamna manager al spitalului judeţean Brăila, Delia Râşnoveanu nu s-a consultat cu nimeni din CJCCI, a luat decizia joi seară de una singură, probabil cu şeful dumneaei, preşedintele CJ Brăila, domnul Chiriac.”, a declarat prefectul. Cătălin Boboc.
 
Acesta a adăugat că nu are nici o problemă cu transferul bolnavilor ”care vor fi pe mâini bune la Brăila”, ci doar cu modul în care s-a realizat din punct de vedere institutional acest transfer. 
 
”Despre transferul în sine, despre pacienţi, care înţeleg că prezintă forme uşoare, lucrurile sunt clare, este o criză naţională iar noi nu suntem vreo enclavă, evident că trebuie să ajutăm, sunt oameni, români de-ai noştri, doar nu o să i lăsăm pe stradă! Se vor afla pe mâini bune la Brăila, medicii noştri s-au dovedit adevăraţi profesionişti!”, a adăugat Boboc.
 
La secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Focşani au început deja pregătirile pentru transferul celor 50 de bolnavi către Brăila şi Râmnicu Sărat. Transferul se va realiza, se pare, cu microbuze ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit unor surse medicale, din judeţul Vrancea ar urma să ajungă vineri la Râmnicu Sărat 30 de bolnavi cu COVID-19, iar la Brăila sunt aşteptate 20 de persoane contaminate.
 
Transferul de la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Focşani la spitalul suport din Rm. Sărat şi la spitalul din Brăila ar urma să se facă cu două autocare. Bolnavii care ar urma să fie transferaţi din Vrancea la Rm. Sărat şi Brăila sunt dintre cei fără simptome.
 
Judeţul Vrancea numără, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, 397 de bolnavi, în timp ce judeţul Buzău are 60 de persoane confirmate cu coronavirus, iar Brăila 22 de bolnavi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.