Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind rectificarea bugetară a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial, după ce miercuri a fost aprobată în Guvern, fapt ce a provocat nemulţumirea preşedintelui Klaus Iohannis, care a invocat absenţa avizului CSAT.
În Monitorul Oficial din 7 septembrie sunt publicate două ordonanţe ale Guvernului, una dintre ele fiind cea privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, iar cealaltă vizând rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că Executivul trebuia să adopte proiectul de rectificare pentru că oamenii nu mai puteau aştepta.
Ea a susţinut că este adepta consensului şi că şi-ar dori o relaţie foarte bună între Guvern şi preşedinte. De asemenea, ea a afirmat că "nu este un război" între preşedinte şi Guvern, dar că Executivul trebuia să adopte proiectul de rectificare pentru că oamenii nu mai puteau aştepta.
"Nu aş putea spune că este un război între preşedinte şi Guvern. Noi a trebuit să adoptăm rectificarea bugetară, era un lucru de la sine înţeles pentru că nu puteau oamenii să aştepte să mai treacă timpul şi ştim foarte bine că avem o serie de priorităţi şi toate acestea presupun şi o dublare a proiecţiei financiare. Imediat după şedinţa de guvern, rectificarea bigetară a plecat către Consiliul legislativ. Avem 200 de pagini care trebuie citite, verificate, avem cifre şi fiecare trebuie verificată foarte bine. S-a întors de la Consiliul Legislativ ieri, în jur de 12.30, a plecat către Ministerul Finanţelor, a urmat o nouă verificare şi punerea în concordanţă cu cerinţele Consiliului Legislativ. Azi dimineaţă a plecat rectificarea către Monitorul Oficial", a declarat Dăncilă, vineri, după ce a vizitat fabrica de magiun de la Topoloveni.
Miercuri, şeful statului i-a adresat premierului Viorica Dăncilă o invitaţie la consultări pe tema rectificării bugetare, însă Executivul a aprobat proiectul prin Ordonanţă de Urgenţă, fără avizul CSAT, fiind invocate decizii ale Curţii Constituţionale conform cărora doar solicitarea avizului este obligatorie, nu şi existenţa lui.
După şedinţa Cabinetului, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat că Guvernul a adoptat rectificarea bugetară şi că, având în vedere că premierul Viorica Dăncilă se va afla joi în vizită în Spania, la întâlnirea de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis vor merge el şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.
Într-un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială la scurt timp de la anunţul Guvernului, preşedintele Klaus Iohannis afirma că, ignorând cu bună ştiinţă necesitatea avizului CSAT, Executivul se situează de unul singur în afara cadrului legal în vigoare. De asemenea, Iohannis a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a verifica în ce măsură Ordonanţa de urgenţă de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018 îndeplineşte exigenţele constituţionale.
Joi, miniştrii Teodorovici şi Toader, care au mers la consultările de la Cotroceni convocate de Iohannis, au fost primiţi de doi consilieri prezidenţiali.
Administraţia Prezidenţială a transmis ulterior că premierul Viorica Dăncilă a ignorat invitaţia la dialog a preşedintelui Klaus Iohannis şi a supus spre aprobare în şedinţa de guvern proiectul rectificării bugetare fără avizul CSAT, şeful statului exprimându-şi "îngrijorarea în legătură cu situaţia creată, care evidenţiază un precedent periculos, prin depăşirea unor linii de predictibilitate în raporturile instituţionale, aşa cum sunt ele stabilite în arhitectura statului".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.