Ordinul ministrului educaţiei privind stabilirea modalităţii de acordare a voucherelor de vacanţă, în cuantum de 1.450 de lei, pentru unităţile/instituţiile de învăţământ de stat, Ministerul Educaţiei şi alte instituţii publice din subordinea/ coordonarea acestuia, pentru anul 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial.
Ordinul stabileşte modalitatea de acordare a voucherelor de vacanţă în anul 2022 în unităţile/ instituţiile de învăţământ de stat, Ministerul Educaţiei şi alte instituţii publice din subordinea/coordonarea acestuia.
Astfel, voucherele de vacanţă aferente anului 2022 se emit doar pe suport electronic şi sunt în cuantum de 1.450 de lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în bugetul alocat cu această destinaţie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Voucherele de vacanţă se acordă tuturor persoanelor care au calitatea de salariat în unităţile/instituţiile prevăzute la alin. (1) la momentul acordării acestora. Având în vedere că voucherele de vacanţă se acordă pentru recuperarea şi întreţinerea capacităţii de muncă a personalului, beneficiază de acestea persoanele care au desfăşurat efectiv activitate în perioada de referinţă, indiferent de perioada lucrată.
Beneficiază de vouchere de vacanţă personalul încadrat în unităţile/instituţiile prevăzute la alin. (1), care a desfăşurat activitate în anul 2022, indiferent de durata acesteia. În cazul salariatului al cărui contract individual de muncă/raport de serviciu, la data acordării voucherelor de vacanţă, este suspendat sau a încetat în cursul anului 2022, acesta poate beneficia de vouchere de vacanţă numai dacă, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, depune la unitate/instituţie o cerere în acest sens, precum şi dovada achitării impozitului aferent prin virament bancar în contul unităţii/instituţiei.
În cazul încadrării în sistem de cumul/plata cu ora, voucherele de vacanţă sunt acordate de către angajatorii unde beneficiarii în cauză îşi au funcţia de bază, potrivit legii. Beneficiarii au obligaţia de a depune la unitate/instituţie o declaraţie, în scris, în care să precizeze angajatorul unde au funcţia de bază. Beneficiarii au dreptul să îşi aleagă unitatea afiliată pentru achiziţionarea serviciilor turistice.
În cazul salariaţilor din cadrul unităţilor/instituţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1), care în cursul anului 2022 au desfăşurat activitatea la mai mulţi angajatori, se acordă o singură indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 de lei pentru un salariat, de către angajatorul unde beneficiarul în cauză îşi are funcţia de bază, potrivit legii. În cazul în care nu se poate stabili funcţia de bază, beneficiarul indemnizaţiei de vacanţă alege, în scris, unitatea care îi acordă voucherele de vacanţă, având obligaţia de a transmite, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, şi către ceilalţi angajatori opţiunea făcută, cu respectarea prevederilor alin.
Personalul angajat cu mai mult de o normă beneficiază de vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 de lei. În cazul personalului transferat sau detaşat se acordă vouchere de vacanţă cu condiţia prezentării de către salariat a unei adeverinţe din care să rezulte că angajatorul de la care s-a transferat/detaşat nu i-a acordat voucherele de vacanţă aferente anului 2022 până la data realizării transferului/detaşării.
Beneficiarii care nu doresc să primească vouchere de vacanţă depun o solicitare scrisă în acest sens la unitatea/ instituţia angajatoare, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I. Art. 4. —
Beneficiarul poate utiliza voucherele de vacanţă pe suport electronic pe baza actului de identitate, numai pentru achiziţionarea de servicii turistice de la unităţile afiliate.
În cazul voucherelor de vacanţă alimentate pe suport electronic şi necuvenite, angajatorul are obligaţia de a comunica în timp util informaţiile relevante unităţii emitente, pentru ca aceasta să poată face restituirea valorilor către angajator. (3) Voucherul de vacanţă are perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării suportului electronic, fără a se înţelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
Angajatorii sunt obligaţi să înştiinţeze beneficiarii cu privire la data alimentării suportului electronic şi valoarea voucherelor de vacanţă transferate pe acesta. (5) La sfârşitul perioadei de valabilitate a suportului electronic pe care au fost alimentate voucherele de vacanţă sau la data încetării raporturilor de muncă, beneficiarul are obligaţia de a restitui angajatorului suportul electronic, iar acesta, la rândul lui, va restitui suportul electronic unităţii emitente.
În cazul în care beneficiarul a utilizat în totalitate sau în parte voucherele de vacanţă alimentate electronic, iar ulterior intervine o cauză de restituire, acesta va restitui angajatorului contravaloarea voucherelor de vacanţă necuvenite, în termen de 30 de zile de la producerea cauzei care determină restituirea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.