Fostul director al Direcţiei de Gestiune Patrimoniu din Primăria Ploieşti, Florin Petrache, trimis în judecată de DNA pentru infracţiunea de luare de mită, a fost condmanat la opt luni de închisoare cu suspendare, fiind găsit vinovat de infracţiunea de primire de foloase necuvenite, în baza Codului Penal din anul 1969. Sentinţa nu este definitivă, putând fi contestată în termen de zece zile.
Judecătorii de la Tribunalul Prahova l-au condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare cu un termen de încercare de doi ani pe Florin Petrache, director suspendat din funcţie al Direcţiei de Gestiune Patrimoniu din Primăria Ploieşti, trimis în judecată pe către procurorii DNA în septembrie 2016.
Conform sentinţei publicate pe portalul instanţelor de judecată, magistraţii au constatat că legea penală mai favorabilă este codul penal anterior, respectiv varianta din anul 1969 şi în baza acesteia au admis cererea de schimbare încadrare juridică a faptelor din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de primirea de foloase necuvenite.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Sentinţa prin care Florin Petrache este condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare poate fi contestată în termen de zece zile.
Procurorii DNA Ploieşti l-au trimis în judecată pe Florin Petrache, în toamna anului 2016.
Anchetatorii au stabilit că în perioada martie-aprilie 2012, Florin Petrache, în calitate de director al Direcţiei de Gestiune Patrimoniu din Primăria Ploieşti, a pretins de la un om de afaceri, martor în dosar, executarea unor lucrări de amenajare la locuinţa sa şi la un alt imobil, în valoare de 3.785, 64 lei, lucrări care au fost realizate câteva luni mai târziu.
”Ca urmare a primirii acestor foloase, inculpatul a făcut cu celeritate demersurile necesare promovării şi supunerii aprobării Consiliului Local a unui proiect de hotărâre ce privea prelungirea unui contract de asociere încheiat între municipiul Ploieşti şi o firmă la care martorul avea calitatea de asociat, vizând exploatarea în comun a unor panouri publicitare aflate pe terenul aparţinând domeniului public de interes local, precum şi pentru stingerea unui litigiu civil dintre cele două entităţi aflat pe rolul instanţei”, se arată într-un comunicat al DNA.
Procurorii anticorupţie mai spun că, în lunile aprilie şi mai 2012, Petrache a semnat două documente prin care se renunţa la continuarea acţiunii civile în instanţă împotriva firmei deţinute de respectivul om de afaceri şi se prelungea contractul de asociere cu aceasta, care expira în anul 2013.
După începerea anchetei DNA în privinţa sa, Florin Petrache a fost suspendat din funcţia de director al Direcţiei Gestiune Patrimoniu din Primăria Ploieşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.