Nouă nave militare şi peste 300 de marinari militari din Tulcea şi Brăila participă, în această săptămână, la un exerciţiu pe Dunăre, în cadrul activităţii urmând să fie executate exerciţii de apărare a căilor de comunicaţii fluviale, de monitorizare a traficului de mărfuri, de dragare mine de război, dar şi exerciţii de căutare şi salvare vieţi omeneşti.
Potrivit unui comunicat al Forţelor Navale, nouă nave militare fluviale şi peste 300 de marinari militari de la structurile Forţelor Navale din Brăila şi Tulcea desfăşoară, în perioada 12-15 noiembrie, activităţi de instruire pe fluviul Dunărea, pe sectoare cuprinse între km 176 şi 220, în amonte de Brăila, precum şi pe Braţul Sfântu Gheorghe, în zona km 98-100.
“Un monitor, două vedete blindate, patru vedete fluviale din subordinea Flotilei Fluviale Mihail Kogălniceanu, precum şi două remorchere fluviale ale Bazei Logistice Navale Pontica execută exerciţii de apărare a căilor de comunicaţii fluviale, de monitorizare a traficului de mărfuri, de dragare mine de război, dar şi exerciţii de căutare şi salvare vieţi omeneşti, de remorcare şi de transfer materiale, pentru consolidarea deprinderilor marinarilor militari fluviali de a aplica procedurile standard de operare pentru diferite situaţii”, se arată în comunicat.
În timpul activităţilor de instruire planificate pe fluviu, cele nouă nave militare şi echipajele acestora sunt evaluate de către specialiştii Centrului de Instruire, Simulare şi Evaluare al Forţelor Navale în vederea certificării acestei grupări navale militare fluviale, pentru executarea misiunilor reale de apărare a zonei de responsabilitate a Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”.
Prin intensificarea activităţilor de instruire, Forţele Navale Române demonstrează hotărârea a-şi consolida capacitatea de reacţie pentru asigurarea securităţii pe flancul estic al Alianţei Nord Atlantice, a mai precizat sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.