Noi mărturii privind presupuse acte de malpraxis ale medicului Florian Robe de la maternitatea Polizu - acuzat că a declarat decedată o fetiţă născută prematur căreia nu i-a acordat asistenţă - apar în spaţiul public. O femeie povesteşte că, în urmă cu 11 ani, medicul i-ar fi cusut uterul de abdomen, iar timp de cinci ani a avut dureri atroce, până când a fost supusă unei alte intervenţii. O altă mamă care a născut la termen în anul 2018 a povestit că la naştere medicul Florian Robe i-a scăpat în cap fetiţa nou născută, norocul copilului fiind că nu a căzut direct pe podea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Femeia care îl acuză pe medicul Florian Robe de faptul că i-a cusut uterul de abdomen spune că Noi acuzaîii a mers de urgenţă la spital să nască, în urmă cu 11 ani, şi a fost nevoie de operaţie cezariană. După operaţie, spune femeia, medicul nu a mai intrat în salonul ei până la externarea din spital.
„În urmă cu 11 ani eram însărcinată cu băiatul. Eu nu am avut doctor care să mă asiste şi am mers la Polizu. Acolo m-a luat domnul doctor Robe Florian şi am născut cu dânsul. Pe timpul acela era medic rezident, din câte ştiu eu. Am venit acasă după o săptămână şi am început să am dureri foarte, foarte mari de burtă. Timp de cinci ani am umblat prin spitale, nimeni nu îmi spunea ce am. Într-un final, am mers la CFR 2 şi acolo am dat de o doctoriţă, nu are rost să-i dau numele, care la prima ecografie mi-a spus că am uterul cusut de burtă. Aveam dureri îngrozitoare, nopţile nu le dormeam. Zi de zi aveam dureri mari. Am cerut doamnei doctor să-mi dea şi mie ce am avut, că am avut uterul cusut de burtă şi din păcate, dânsa nu a vrut şi a scris că am avut sarcină extrauterină. Dacă îmi dădea la mână atunci ce am avut, puteam să fac şi eu ceva”, a declarat ea pentru News.ro. 
Aceasta susţine că în acel moment nu i s-a spus că medicul era rezident. 
Femeia a povestit că, la un moment dat, a fost pe punctul de a fi supusă unei intervenţii chirurgicale de extirpare a apendicelui, după ce a chemat ambulanţa iar echipajul medical a suspectat că are apendicele inflamat. 
Ea declară că nu a dat declaraţie în dosarul care îl vizează pe medicul Florian Robe, dar că este dispusă să facă acest lucru. 
„Vreau să vorbesc, pentru că nu vreau să treacă şi alte mame prin ce am trecut eu”, explică femeia.
 
O altă mamă susţine că în urmă cu cinci ani medicul Florian Robe i-a scăpat în cap fetiţa tocmai născută. 
Femeia, care doreşte să rămână anonimă, a povestit că în urmă cu cinci ani l-a avut ca medic pe Florian Robe care, după ce i-a urmărit sarcina timp de câteva luni, în ianuarie 2018 a asistat-o la naştere. 
„Am născut pe cale naturală, la termen. Nu am avut niciun fel de complicaţii. În momentul în care am fost dusă în sala de naştere, domnul doctor nu mi-a prins copilul, l-a scăpat în cap. Norocul fetiţei a fost că nu a fost scăpată direct pe podea. Sub masa de ginecologie exista o găleată şi a căzut cu capul în acea găleată şi din găleată jos. M-am ridicat brusc - pentru că toată lumea, asistenţe, moaşe ţipau «A căzut copilul!» - am fost împinsă înapoi. Apoi am fost pusă într-un cărucior, dusă în sala de recuperare. Am dat telefonul unei asistente pe care am rugat-o să facă două poze. Într-adevăr, copilul era vânăt”, a povestit mama pentru News.ro.
Femeia mai spune că a născut în jurul orei 10:00, iar la câteva zeci de minute copilul i-a fost dus pentru a-l alăpta şi a constatat că avea o echimoză la frunte, în partea dreaptă. 
Ea mai spune că, din informaţiile pe care le are, după incident, fetiţa a fost văzută abia în jurul orei 16:00 de un medic neonatolog. 
Mama a mai povestit că în aceeaşi zi familia a sunat la poliţie, iar în seara zilei în care s-a născut fetiţa Poliţia a mers la spital. Ea mărturiseşte că nu ştie rezultatul anchetei, familia fiind preocupată de bunăstarea copilului şi nedorind despăgubiri pentru incident.
„Mulţumesc lui Dumnezeu, fetiţa acum este bine. Am fost la mai multe controale, o perioadă lungă de timp, pe banii noştri, pe timpul nostru. Nu m-a interesat în momentul acela decât ca fetiţa mea să fie sănătoasă”, adaugă mama.

În urma unei plângeri penale formulate în anul 2022, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus începerea urmăririi penale şi, ulterior, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Florian Robe, medic de specialitate obstetrică-ginecologie din cadrul Maternităţii Polizu, pentru tentativă de omor calificat, a transmis Parchetul Tribunalului Bucureşti, vineri.

Procurorii arată că, în 24 aprilie 2019, o femeie a născut ”o fetiţă viabilă” la Maternitatea Polizu, sub supravegherea medicului.

”Cel din urmă a declarat naşterea ca fiind un avort spontan al unui produs de concepţie de sex feminim fără semne de viabilitate. Deşi semnele de viabilitate erau evidente şi i-au fost semnalate de personalul medical care a intrat în contact cu nou-născutul, medicul a refuzat nejustificat, timp de peste 12 ore, să ia măsuri pentru acordarea îngrijirlor medicale”, scrie în comunicatul procurorilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.