Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a început montarea decoraţiunilor de Crăciun, urmând să fie folosite cele existente, care vor fi amplasate doar în zona centrală a Bucureştiului. "O operaţiune pentru care în trecut Primăria Generală plătea 9 milioane de lei se va face în acest an cu doar 1 milion de lei", susţine el.
"Am început montarea decoraţiunilor de Crăciun în Bucureşti. Primele luminiţe au fost montate în Piaţa Constituţiei, urmând să le instalăm pe toate până la sfârşitul lui noiembrie", a scris Nicuşor Dan pe Facebook, joi seară.
El a menţionat că vor fi folosite decoraţiunile existente.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Vom folosi decoraţiunile pe care le avem deja şi ne vom limita la ornamente pentru zona centrală a oraşului. O operaţiune pentru care în trecut Primăria Generală plătea 9 milioane de lei se va face în acest an cu doar 1 milion de lei. Pregătim şi alte surprize de sărbători – tot cu cheltuieli reduse din partea PMB, dar cu implicarea mai puternică a agenţilor economici privaţi", a adăugat primarul general al Capitalei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.