Nicuşor Dan a cerut să fie testat şi s-a izolat la domiciliu după ce a participat la şedinţa conducerii liberale la care a fost prezent şi senatorul Vergil Chiţac, diagnosticat cu coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am participat luni la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL la care a fost prezent senatorul Chiţac. La acea şedinţă, BPN a validat susţinerea candidaturii mele la Primăria Capitalei. Voi rămâne izolat la domiciliu împreună cu familia până la rezultatul testului”, anunţă Nicuşor Dan.
El relatează că a sunat la numărul unic de pe site-ul Ministerului Sănătăţii, iar apelul său a fost preluat în 7-8 minute şi a fost direcţionat către Direcţia de Sănătate Publică din sectorul în care locuieşte.

”E important să ne păstrăm calmul şi să respectăm regulile impuse de autorităţi. Sănătatea oamenilor din jur şi în special a persoanelor vulnerabile depinde de acţiunea responsabilă a fiecăruia dintre noi”, scrie Nicuşor Dan.

Liderul PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat vineri că, având în vedere că senatorul Vergil Chiţac, diagnosticat cu coronavirus, a participat la reuniunea Biroului Politic, toţi membrii conducerii liberale se vor izola la domiciliu, iar toţi senatorii din grupul senatorial au obligaţia să se izoleze. El a precizat că nu va merge la consultările de la Cotroceni, pentru desemnarea premierului, pentr că ar însemna să-l pună în pericol pe preşedinte. Senatorul Vergil Chiţac a anunţat pe pagina sa de Facebook, după ce a fost confirmat cu coronavirus, că va urma procedurile Direcţiei de Sănătate Publică şi are încredere că totul se va rezolva cu bine.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.