Prim-Ministrul Nicolae Ciucă a avut consultări, miercuri la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Confederaţiei Sindicale Meridian. La întrevedere au fost analizate temele semnalate de confederaţia sindicală şi soluţiile pentru protejarea cetăţenilor de efectele creşterii preţurilor la energie şi produse de bază, îmbunătăţirea nivelului de trai şi a condiţiilor de muncă pentru salariaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Premierul Ciucă a menţionat măsurile incluse în Pachetul „Sprijin pentru Romania”, destinate susţinerii populaţiei, îndeosebi categoriilor vulnerabile, precum şi economiei româneşti, potrivit comunicatului de presă al Executivului.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Până la sfârşitul săptămânii viitoare vor fi pe masa Guvernului noi reglementări pentru implementarea măsurilor economice şi sociale care fac parte din pachetul „Sprijin pentru România”, a arătat şeful Executivului.
 
De asemenea, premierul a făcut referire la asigurarea stabilităţii în sectorul energetic până în aprilie 2023, prin aplicarea măsurilor de compensare a preţurilor la energie şi gaze naturale.
 
Totodată, prim-ministrul Ciucă a subliniat deschiderea Guvernului pentru dialog cu partenerii sociali, în perspectiva identificării celor mai potrivite soluţii la problemele cu care societatea şi economia se confruntă, mai indică sursa citată.
 
La întâlnirea cu sindicatele au mai participat Şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mircea Abrudean, ministrul Muncii şi Securităţii Sociale, Marius Budăi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.