Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a avertizat, vineri, că vor veni săptămâni şi mai grele, vor fi cazuri critice, dar vom depăşi această perioadă. Premierul Ludovic Orban a precizat că au apărut cazuri de infectare în spitale aflate în subordinea autorităţilor locale, fie din cauza managerilor, fie a cadrelor medicale, fie din cauza mijloacelor de protecţie precare.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi premeierul Ludovic Orban au făcut, vineri, declaraţii cu privire la situaţia generată de pandemia de coronavirus, problemele care au apărut, dar şi la ce să ne aşteptăm în următoarea perioadă.
”Sunt un om care a venit din teritoriu. Focarul Suceava nu schimbă cu nimic, să spunem atitudinea pe care am avut-o, doar că la nivel local trebuie schimbate multe lucruri. La nivel local trebuie reiniţiate nişte proceduri pe care atât personalul medical, cât şi Direcţia de Sănătate Publică, cât şi managementul spitalului, dar şi al altor structuri locale trebuie să le pună în practică, trebuie să le respecte. Noi, ca Minister, avem în acest moment, două direcţii: una urgentă, prevenţia infecţiilor Covid, tratarea infecţiilor Covid, dar şi tratamenentul celorlalţi pacienţi care nu au în acest moment o infectare cu Covid”, a declarat Nelu Tătaru.
El a spus că va fi asigurat necesarul de echipamente şi teste, iar personalul medical va fi testat.
”La nivelul unităţilor sanitare din faza 1, faza 2 şi ulterior faza 3 vom asigura acel necesar de aparatură, de materiale sanitare şi de echipamente sanitare de protecţie, precum şi acel număr de teste în care toţi cei care conform unor anchete epidemiologice intră într-un protocol de testare. Menţionez suplimentar personalul medical va avea prioritate din aceste unităţi la acea testare. Avem grijă de personalul nostru, trebuie să avem grijă de personalul nostru, vor veni săptămâni şi mai grele, vor fi şi cazuri severe, vor fi şi cazuri critice, dar vom trece de această perioadă şi vom ieşi mai întăriţi”, a mai declarat Nelu Tătaru.
La rândul său, premierul Ludovic Orban a afirmat că ”probleme au fost la spitale în subordinea autorităţilor locale”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.