Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, susţine că România ”nu îşi mai permite un lockdown” şi pune accentul pe necesitatea respectării regulilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2. El atrage atenţia asupra faptului că, deşi autorităţile fac demersuri pentru creşterea capacităţii de tratare a pacienţilor cu COVID-19, numărul specialiştilor capabili să acorde asistenţă rămâne acelaşi.
”Nu ştiu dacă îşi mai permite România, doar dacă ne mai permitem fiecare dintre noi. Gândiţi-vă că în acest moment noi avem o transmitere comunitară care dacă în unele localităţi este cu o creştere progresivă, în unele localităţi deja avem exponenţială. Cred că nimeni nu îşi mai permite un lockdown. La fel, fiecare dintre noi avem nişte reguli pe care trebuie să le respectăm. Avem nişte spitale care în acest moment lucrează cu acelaşi personal de şapte luni de zile. Avem o capacitate pe care noi o mărim, ca şi paturi de terapie intensivă, ca şi paturi pentru spitalele suport COVID, dar personalul rămâne acelaşi, care este detaşat de la o unitate la alta. Haideţi să ne gândim la fiecare dintre ei, ca copii, la bătrâni în momentul în care ne întrebăm dacă ne mai permitem. Nu ne mai permitem lockdown, după cum nu ne mai permitem nici să nu respectăm nişte reguli”, a declarat ministrul Sănătăţii, într-o intervenţie avută duminică, la Digi 24.
Nelu Tătaru a precizat că medicii de terapie intensivă sunt ajutaţi de rezidenţi, dar că există un deficit în ceea ce priveşte numărul medicilor care pot lucra în secţiile ATI, în condiţiile în care necesarul este de un medic la două paturi de ATI.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Tătaru a precizat că pentru rezidenţiat a fost crescut ”la maxim” numărul de locuri pentru specializări precum ATI, epidemiologie, sănătate public, boli infecţioase, igienă, dar că trebuie să ”avem grijă” de specialiştii pe care România îi are.
Tătaru a explicat că un indice de infectare de 3 la o mie de locuitori poate însemna fie focare în instituţii, aşezăminte medico-sociale sau agenţi economici, situaţii în care focarele pot fi izolate, fie o transmitere comunitară intensă.
”Când avem o transmitere liberă în comunitate deja ne gândim la alte măsuri”, a precizat Tătaru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.