Nelu Tătaru a anunţat că Spitalul Judeţean Piatra Neamţ unde a avut loc incendiul la secţia ATI în urma căruia au murit 10 persoane va trece în coordonarea Ministerului Sănătăţii. „În legislaţia viitoare vom avea şi această perspectivă a trecerii tuturor spitalelor publice în coordonarea Ministerului Sănătăţii”, a adăudat acesta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„După cum ştiţi, un eveniment tragic aici la Spitalul din Piatra Neamţ – incendiu în secţia ATI SARS-CoV-2. Decese în rândul pacienţilor, un medic cu arsuri. Alte trei persoane din aparatul medical cu arsuri de gradul I şi II care necesită internarea. În acest moment se face transferul medicului ars, care acum este conştient, către Iaşi de unde va fi transportat către spitalul Floreasca în această noapte cu un avion sanitar. Ceilalţi 6 pacienţi se transferă în acest moment la Iaşi pentru tratament suport SARS-CoV-2”, a afirmat Nelu Tătaru după discuţia la Piatra Neamţ cu primarul şi managerul spitalului.

Chestionat dacă este luată în considerare trecerea spitalului în coordonarea MS, Tătaru a răspuns: „Coordonarea activităţii medicale va trebui să treacă la Ministerul Sănătăţii. În legislaţia viitoare vom avea şi această perspectivă a trecerii tuturor spitalelor publice în coordonarea Ministerului Sănătăţii”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acesta a mai spus că a făcut o celulă de criză pentru a evalua capacitatea la terapie intensivă şi a precizat că secţia ATI să revină şi să devină, în următoarele trei săptămâni, funcţională la etajul 3 al spitalului

„Am fost şi am făcut o celulă de criză aici, inclusiv primarul din Piatra Neamţ, inclusiv managerul spitalului, tocmai pentru a evalua o capacitate de terapie intensivă. Am evaluat perspectiva secţiei de ATI, revenirea la etajul 3, cu tot ce înseamnă dotări şi refacerea secţiei de ATI compromisă în acest moment, în următoarele două săptămâni”, a explicat Tătaru.

Întrebat câte paturi ar trebui să asigure secţia ATI, ministrul Sănătăţii a replicat: „12 paturi în acest moment, la terapie intensivă, la fel cum a fost şi până astăzi, la etajul 3”.

Chestionat dacă sunt suficiente locuri la Iaşi pentru cei care vor fi transferaţi de la Neamţ, Tătaru a spus: „Da, s-a pregătit şi acolo, încă din momentul tragediei un salon special pentru Terapie Intensivă pentru pacienţii transferaţi din Piatra Neamţ, cu personal dedicat”.

El a adăugat că spitalul modular de la Leţcani poate fi folosit pentru victime.

„Tocmai acolo se face acest transfer în acest moment. În acest moment eu merg la Iaşi să mă asigur că aceşti pacienţi au condiţiile necesare”, a completat ministrul Sănătăţii.

Acesta a precizat că la Terapie Intensivă la Spitalul din Neamţ erau 16 paturi şi 16 persoane internate.

Zece persoane au decedat în incendiul care a izbucnit sâmbătă seara la secţia ATI din incinta Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere şi o autoscară. Alţi opt pacienţi care erau în salonul alăturat şi au fost salvaţi şi vor fi transportaţi la Spitalul Judeţean Iaşi. A fost rănit şi medicul de gardă, urmând să fie şi el transferat. 

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ şi lider al organizaţiei PSD Neamţ Ionel Arsene a declarat că Spitalul Judeţean este în curs de obţinerea a autorizaţiei ISU. „Problema privind autorizaţie de la ISU au toate spitalele din România”, a adăugat el.

Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) va prelua ancheta în cazul incendiului de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, arată un comunicat de presă.

„Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, care s-a sesizat din oficiu, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică”, au transmis reprezentanţii PÎCCJ. 

Ancheta este condusă de procurorii din dosarele Colectiv şi Maternitatea Giuleşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.