Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că există două focare care afectează personalul medical din Constanţa şi Braşov şi există posibilitatea ca acestea să se extindă şi la populaţie.
Nelu Tătaru a declarat, sâmbătă seară, la Antena 3, că există focare care afectează personalul medical din Constanţa şi Braşov.
”În măsura evoluţiei accelerate a transmiterii locale, cu afectarea în marea majoritate a personalului medical, ne gândim la alte măsuri pentru a proteja personalul medical, dar şi pentru a limita acele focare care sunt în dezvoltare. (...) Având în vedere afluxul de persoane care vor veni, ne aşteptăm la o accelerare a acestui focar. Cele două focare sunt, în general, în zonele medicale, dar există o foarte mare probabilitate de extindere şi la populaţie”, a declarat Nelu Tătaru.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestuia, ”căderea personalului medical înseamnă efectiv o activitate limitată în acele zone” şi se impun noi măsuri.
Ultima raportare a Institutului Naţional de Sănăate Publică în ceea ce priveşte infectarea cadrelor medicale nu menţionează, însă, niciun caz în judeţul Braşov şi doar un caz în judeţul Constanţa.
În potrivit INSP, în ţară erau, vineri seară, 474 e cadre medicale confirate cu coronavirus.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.