Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că au fost aprobaţi, de către Consiliul Interministerial, indicatorii tehnico-economici ai studiului de fezabilitate pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi. "Imediat după ce vom aproba hotărârea de guvern pentru indicatorii tehnico-economici, vom depune cererea de finanţare la Comisia Europeană. În aproximativ o lună vom avea şi studiul de fezabilitate de la Cluj", afirmă ministrul Sorina Pintea.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Ministerul Sănătăţii, indicatorii tehnico-economici ai studiului de fezabilitate pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi au fost aprobaţi de către Consiliul Interministerial.
"Spitalele regionale reprezintă un punct strategic în programul de Guvernare. Chiar dacă există voci care sunt împotrivă şi nu îşi doresc ca România să reuşească, noi vom contrui spitalele regionale, aşa cum am promis. Proiectul care prevede costrucţia spitalului regional Iaşi este cel mai avansat. Imediat după ce vom aproba hotărârea de guvern pentru indicatorii tehnico-economici, vom depune cererea de finanţare la Comisia Europeană. În aproximativ o lună vom avea şi studiul de fezabilitate de la Cluj", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, citată în comunicat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Costul Spitalului Regional Iaşi se va ridica la 500 de milioane de ruro cu TVA, din care 100 de milioane de euro - achiziţie de echipamente medicale.
Spitalul va avea în structură 850 de paturi în regim de spitalizare continuă şi 40 paturi pentru spitalizare de zi.
Potrivit MS, spitalul din Iaşi va funcţiona ca spital de urgenţă de nivel înalt, terţiar, oferind servicii de îngrijire a sănătăţii de înaltă complexitate, cu servicii integrate de ambulatoriu, inclusiv tehnologii avansate de diagnostic şi tratament, pentru întreaga regiune. Spitalul Regional va fi organizat pe centre de servicii şi va utiliza tehnologii medicale avansate.
Preşedintele Klaus Iohannis afirma că reprezentanţii PSD nu şi-au îndeplinit obiectivele asumate pentru domeniul sănătăţii, legate de construirea a opt spitale regionale, unul republican şi modernizarea celor existente, spunând că guvernarea PSD este "un eşec de la un capăt la altul". "Este revoltător că ministrul Sănătăţii a pornit o campanie mai degrabă de imagine decât una de informare prin spitalele din ţară. Cum să mai creadă cineva că PSD chiar va construi noi spitale?", adăuga Iohannis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.