Directorul medical al Institutului Inimii “Nicolae Stăncioiu ” din Cluj-Napoca, Adrian Molnar, susţine că medicii ar trebui să lucreze ori la stat, ori la privat, nu în ambele locuri, precizând că atunci când se va rezolva această problemă, o mare parte din problemele sistemului sanitar românesc ar dispărea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“Cred că aici este una dintre problemele mari ale sistemului medical românesc. Această interferenţă privatul cu spitale de stat. După părerea mea, medicii ar trebui să lucreze sau la stat, sau la privat. Nu în ambele locuri. Atunci când se va rezolva această problemă, o mare parte din problemele sistemului sanitar românesc ar dispărea. Nu se poate ca un medic să lucreze dimineaţa la stat şi după amiază la privat în aceeaşi specialitate, cu bolnavi de acelaşi tip. Nu se poate ca medicul care lucrează la stat să îndrume pacienţii din spitalele de stat, din ambulatoriile de stat, să le îndrume către privat, spunându-le că nu vor beneficia de aceleaşi servicii la stat ca şi la privat, că nu sunt aceleaşi materiale, că nu au aceleaşi resurse. Nu este adevărat, nu este deloc adevărat. Cel puţin în specialitatea mea şi în specialităţile conexe cu specialitatea mea se lucrează cu exact aceleaşi materiale şi la stat, şi la privat, aceiaşi oameni lucrează şi la stat şi la privat, diferenţa este că la stat pacienţii sunt trataţi gratuit, pe când la privat pacienţii trebuie să plătească”, a declarat Adrian Molnar, luni, la Prima News. 
El a mai afirmat că nu i se pare corect ca un medic dintr-un centru universitar să aibă acelaşi salariu cu un medic dintr-un centru mult mai mic. 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
“Nu consider corect, de exemplu, ca un chirurg, dintr-un centru mare universitar cum este Clujul să aibă acelaşi salariu cu un medic dintr-un centru mult mai mic. Gândiţi-vă la ce stres, la ce gărzi are un medic în Cluj, care rezolvă toate problemele complexe şi ce stres are un medic într-un oraş mai mic unde dacă are o urgenţă pe zi sau una pe săptămână pe care trebuie să o rezolve, pentru că majoritatea urgenţelor le trimit tot spre Cluj sau spre Tîrgu Mureş, sau spre Iaşi. S-a pus această problemă la nivel de minister, a diferenţierii salariilor în funcţie de centrul unde lucrează. Nu poţi să compari un coleg de-al meu care face serviciul de gardă la chirurgie cardiacă şi care are de rezolvat nişte urgenţe majore cu un medic de medicină generală dintr-un oraş mic din provincie care nu face nimic sau face foarte puţin sau care cum are o urgenţă o trimite la Cluj”, a explicat Adrian Molnar.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.