Platforma civică Aresel anunţă că organizează, vineri, un protest paşnic în faţa Primăriei Municipiului Târgu Mureş, în urma declaraţiilor considerate discriminatorii şi rasiste făcute de primarul Dorin Florea la adresa persoanelor de etnie romă şi a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile şi defavorizate. Organizatorii anunţă o mie de participanţi, persoane din comunităţile de romi din Târgu Mureş, activişti şi membri ai asociaţiilor şi ONG-urilor civice şi pe probleme de drepturile omului.
”Credem că este de datoria noastră, ca societate, să fim solidari în amendarea unor astfel de derapaje periculoase ale aleşilor. Îngrijorarea noastră este cu atât mai justificată cu cât un astfel de discurs incită la ură de clasă şi de rasă. Primarul Dorin Florea nu numai că îşi arată dispreţul faţă de persoanele care fac parte din grupuri vulnerabile şi defavorizate („săraci” şi „ţigani”), dar propune cu nonşalanţă politici publice de control al vieţii intime/private şi de purificare socială, inspirate de doctrina şi politicile naziste”, au transmis, joi, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii Platformei civice Aresel.
Potrivit acestora, Dorin Florea ”uită că a fost ales de comunitate pentru îşi ajuta electoratul, nu pentru a-l denigra şi a-l desconsidera”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Îi vom cere să ne spună care sunt procedurile şi să aprobe: când şi cum să facem dragoste, cum să ne legăm şireturile, cum să ne ştergem la nas, cum, cât şi când să mâncăm, cât să bem şi când şi de ce să îl votăm", a declarat Ciprian Necula, reprezentant al Platformei Aresel, citat în comuncatul de presă.
Organizatorii protestului cer primarului Dorin Florea să îşi ceară public iertare, atât comunităţilor de romi, cât şi tuturor cetăţenilor pentru declaraţiile sale. În plus, reprezentanţii organizaţiei cer demisia primarului.
”Primăria a fost notificată în data de 15 ianuarie cu privire la desfăşurarea acestei acţiuni de protest. În spiritul democratic şi ca dovadă că îşi sprijină cetăţenii, conform obligaţiilor legale privind adunările publice, sperăm ca instituţia să coopereze la buna desfăşurare a protestului”, au transmis organizatorii, precizând că protestul paşnic din faţa Primăriei Târgu Mureş va începe la ora 16.00.
Potrivit organizatorilor, sunt aşteptaţi peste o mie de oameni din comunităţile de romi din Târgu Mureş, activişti şi membri ai asociaţiilor şi ONG-urilor civice şi pe probleme de drepturile omului.
Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea (ALDE), propune realizarea unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aibă copii, care să ţină cont de dovada unui loc de muncă, a unei locuinţe stabile, o "situaţie financiară acceptabilă", "un nivel de educaţie minim stabilit prin lege" şi o vârstă minimă.
"În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilităţi), ci la cei apţi de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracţionalitate crescută, abandon, lipsă de educaţie etc", afirmă el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.