Poliţia Capitalei anunţă vineri dimineaţă că a cerut IGPR efectuarea unui control pirotehnic preventiv al maşinilor parcate în zona Piaţa Victoriei de către participanţii la mitingului diasporei, programat pentru ora 17.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În această dimineaţă, la solicitarea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Biroul Pirotehnic, ne oferă sprijin pentru efectuarea unui control pirotehnic preventiv. Verificarea vizează autoturismele parcate în zonă Piaţa Victoriei şi are drept scop asigurarea protecţiei cetăţenilor ce se vor afla în această zonă, precum şi a celor care o vor tranzita", a transmis Poliţia Capitalei.

Primii participanţii la mitingul diasporei au sosit în Capitală şi s-au instalat deja în Piaţa Victoriei în noaptea de joi spre vineri.

Zeci de mii de români din ţară şi din străinătate s-au mobilizat pentru a participa la mitingul de vineri din Piaţa Victoriei din Capitală. Ei cer demisia Executivului, nemulţumiţi de modul de guvernare al social-democraţilor şi de decizile luate de aceştia privind legile justiţiei şi Codurile penale, de demiterea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, de gafele premierului Viorica Dăncilă şi de faptul că liderul PSD Liviu Dragnea se află la conducerea Camerei Deputaţilor în pofida faptului că a fost condamnat la închisoare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.