Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor Mircea Fechet a anunţat că, dacă în ianuarie au fost colectate două milioane de ambalaje, în martie sunt colectate două milioane de ambalaje în fiecare zi. El a precizat că vor fi deschise noi centre de numărare.
“Dacă în luna decembrie a colectat sistemul 30.000 de ambalaje, în luna ianuarie a colectat două milioane de astfel de ambalaje, iar acum în luna martie putem spune că suntem în situaţia în care colectăm două milioane în fiecare zi, nu doar în fiecare lună”, a declarat Mircea Fechet, sâmbătă, la Digi 24.
El a fost întrebat ce părere are despre nemulţumirile celor care afirmă că sunt obligaţi să ducă ambalajele colectate din sudul ţării în Cluj.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
“Nu ajunge niciun ambalaj din Teleorman la Cluj, probabil că informaţiile pe care acele entităţi le au nu sunt la zi. Pot să vă spun că ambalajele din Teleorman nu ajung în niciun caz nici la Cluj, la Bonţida, nici la Timişoara, în judeţul Timiş, unde am inaugurat nu demult un nou centru de numărare, ele rămân în sudul României. Şi pe măsură ce volumele vor fi suficiente, volumele de ambalaje, vor fi deschise noi centre de numărare, fie că discutăm despre judeţul Prahova, fie că discutăm despre Dolj, fie că discutăm despre Bacău, fie că discutăm despre Braşov şi cred că într-o săptămână, două, se deschide şi acolo un centru. Există capacităţi suficiente de numărare. La fel cum aş mai preciza faptul că din reţeaua de colectare automată nici măcar nu trebuie să meargă într-un astfel de centru de numărare”, a explicat ministrul Mediului.
El a mai adăugat că Sistemul Garanţie - Returnare va transforma România în ţara colectării.
“Sistemul Garanţie - Returnare va transforma România din ţara depozitării şi a câmpurilor pline cu peturi şi a cursurilor de apă pline cu PET-uri în ţara reciclării. Acea garanţie nu scumpeşte produsul. Acea garanţie este o taxă de 50 de bani pe care cetăţeanul o recuperează în secunda în care înapoiază acel ambalaj la un punct de colectare”, a mai declarat Mircea Fechet.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.