Premierul Viorica Dăncilă a precizat sâmbătă, referindu-se la cazul Sorinei, fetiţa din Mehedinţi adoptată de o familie din SUA şi luată în mod brutal de autorităţi din casa celor la care se afla în plasament, că a aprobat trimiterea unui mesaj către Ambasada SUA, cu dorinţa de a avea o strânsă colaborare în ceea ce priveşte situaţia copilului şi că luni, corpurile de control ale ANPDCA şi ANPIS se vor afla în Dolj şi Mehedinţi pentru a face un raport asupra situaţiei. Dăncilă a mai precizat că, împreună cu ministrul Muncii, urmăreşte acomodarea fetiţei la noul mediu. Anterior, Ministrul Muncii Marius Budăi făcuse un anunţ similar.
UPDATE - ”Am aprobat astăzi trimiterea unui mesaj către Ambasada SUA, cu dorinţa de a avea o strânsă colaborare în ceea ce priveşte situaţia Sorinei. Împreună cu Marius Budăi, Ministrul Muncii, urmărim acomodarea fetiţei la noul mediu şi vrem să ne asigurăm că este în siguranţă şi că are parte de o bună îngrijire. Am cerut corpurilor de control ale ANPDCA şi ANPIS să fie luni dimineaţă la prima oră în Dolj şi Mehedinţi, pentru a întocmi un raport amănunţit al situaţiei. În urma acestei analize, vom lua, ferm, toate măsurile care se impun”, a anunţat premierul Dăncilă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Astăzi am vorbit din nou cu doamna premier, am trimis un mesaj ambasadei SUA, cu dorinţa de a avea o colaborare şi a ne asigura că acest minor este în regulă, atât cât poate fi după episodul prin care a trecut. Corpul de control, luni dimineaţă, vor fi în Dolj şi Mehedinţi, am cerut un raport amănunţit de la faţa locului. Voi primi un raport complet cu evoluţia acestui caz, sper ca şi familia adoptivă să colaboreze, să ne asigurăm, pentru că aceasta este atribuţia Ministerului Muncii, că minorul este stabilizat după această traumă. Este obligatoriu ca minorul să primească şi consiliere psihologică. Facem tot ce este posibil legal, să ne ocupăm, să aflăm starea copilului. Cred că familia adoptivă nu va avea nicio problemă, este interesul major al copilului, să ne asigurăm că acesta este stabil” a spus Marius Budăi, conform antena3.ro.
Fetiţa de opt ani a fost luată de autorităţi din locuinţa asistentului maternal, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA. Momentul a fost filmat de apropiaţii familiei, iar imaginile au fost postate pe Facebook. În filmare se vede cum copilul, disperat, plânge, se prinde de hainele femeii şi strigă ”mami, nu vreau să plec”.
Acţiunea a stârnit un val de reacţii negative, sute de persoane cerând clarificarea situaţiei şi verificarea modului în care s-a făcut adopţia.
Mai multe fotografii care o înfăţişează pe Sorina alături de mama adoptivă, fratele şi bunica au fost făcute publice, iar apropiaţi ai familiei afirmă că fetiţa a mâncat şi apoi şi-a desfacut bagajele şi cadourile primite şi că se simte foarte bine.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.