Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a atras atenţia că peste 90 la sută dintre deşeurile care ajung anual în Marea Neagră sunt deşeuri de plastic. Potrivit ministrului, timp de patru zile, începând de luni, comisarii Gărzii de Mediu au dat 93 de amenzi pe litoral, în valoare de 3 milioane de lei.
”Motivul principal pentru care m-am aflat ieri pe plaja Modern din Constanţa a fost acela acela de a prezenta rezultatele acţiunii pe care Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu a realizat-o săptămâna aceasta”, a scris ministrul Mediului pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, ministrul Mediului a tras şi un semnal de alarmă privind numărul mare al deşeurilor care ajung în Marea Neagră.
”În contextul miliardelor de PET-uri care ajung în fiecare an în cel mai bun caz la groapa de gunoi, sau şi mai rău, ajung în pădure, în albiile cursurilor de apă, în natură, în general, am vrut să trag un semnal de alarmă despre prezenţa plasticului în cursurile de apă din România”, a spus ministrul.
Mircea Fechet a arătat că cele mai multe deşeuri care ajung din Marea Neagră sunt din plastic.
”Mai mult de 90% din cantităţile de deşeuri care ajung în fiecare an în Marea Neagră sunt deşeuri din plastic, iar din acest procent, peste 68% înseamnă plasatic de unică folosinţă sau PET”, a precizat Fechet
Ministrul Mediului a mai anunţat că în doar patru zile, comisarii Gărzii de Mediu au dat amenzi în valoare de 3 milioane de lei.
”Începând de luni, în doar patru zile, comisatii GNM au aplicat 93 de sancţiuni pe litoralul romanesc, cu amenzi însumând 3 milioane de lei”, a adăugat Fechet.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...